Peste 130 de tineri din Republica Moldova și-au dat întâlnire la cea de-a doua ediție a evenimentului UNICAMP, găzduit și de această dată de cea mai mare instituție de învățământ superior din țară — Universitatea de Stat din Moldova. Organizat de Asociația Obștească „Tinerii Acasă” în parteneriat cu USM, UNICAMP #2: Inovație, educație și oportunități pentru tineri, reprezintă o platformă dedicată celor interesați de dezvoltare personală, profesională și de integrarea în economia digitală și creativă a viitorului.
Cu un mesaj de salut din partea instituției au venit prorectorii USM: Georgeta Stepanov, prorector pentru activitatea științifică, și Vladimir Dolghi, prorector pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale. Reprezentanții conducerii au subliniat cât de important este să fie organizate astfel de evenimente dedicate tinerilor, evidențiind impactul pe care acestea îl au în formarea convingerii de a rămâne și de a studia în țară. Tot în cadrul deschiderii, au salutat tinerii și Alina Slobodaniuc, președinta Asociației Obștești „Tinerii Acasă”, și Lia Butucel, coordonatoarea de proiect.
În acest sens, a avut loc și ceremonia de premiere a participanților la concursul național „Student Acasă”, un moment de recunoaștere a inițiativelor tinerilor din întreaga țară.
Programul UNICAMP #2 a inclus paneluri tematice și sesiuni interactive, după cum urmează: Dialogul Tinerilor #2 – Oportunități educaționale și dezvoltare profesională; Moldova Digitală – Conectează-te și reușește; Ateliere de tip workshop dedicate inteligenței artificiale, abilităților pentru viață și carieră, dar și antreprenoriatului tinerilor: „IA și profesiile viitorului”, „Tinerii 4.0: abilități pentru viață și carieră” și „Cum transformi pasiunea în afacere?”, etc.
Printre formatorii invitați s-au numărat experți și cadre universitare din Republica Moldova: Bogdan Gogoi, AI Ethics Expert; Elena Gogoi, dr. în științe ale educației, lector UTM; Tatiana Gaugaș, dr. în științe economice, lector ASEM.
În încheiere, în cadrul sesiunii de evaluare și feedback, participanții au remarcat complexitatea și relevanța informațiilor prezentate, apreciind conținutul educațional și caracterul interactiv al activităților. Totodată, aceștia au exprimat recunoștința față de organizatorii și formatorii UNICAMP #2.
Organizatori:
Organizator principal: Asociația Obștească „Tinerii Acasă” (AO Tinerii Acasă); partener principal și gazda evenimentului: Universitatea de Stat din Moldova; partener instituțional: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova (MEC); susținător și finanțator prin Programul Anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret 2025: Agenția Națională pentru Tineret (ANT); partener strategic: Agenția de Guvernare Electronică (AGE); partener economic: EXIMBANK.


Română
English





























