Laboratorul de Bioanorganică al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a fost gazda unei seri științifice inedite, inspirate de atmosfera de Halloween. Sub coordonarea prof. univ. dr. Radu Silaghi-Dumitrescu, echipa laboratorului a îmbinat experimentele spectaculoase cu o doză de umor și creativitate, demonstrând că știința poate fi și captivantă, nu doar riguroasă.

La eveniment au participat cercetători, doctoranzi și studenți din Cluj și Chișinău, printre care și invitații speciali, acad. Gheorghe Duca și prof. univ. dr. Viorica Gladchi, decanul Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a USM.. Activitatea a oferit prilejul unui schimb de idei și experiențe între cele două comunități academice și a pus accent pe felul în care știința poate deveni mai apropiată de publicul tânăr.

Cel mai așteptat moment al serii a fost experimentul cu peroxid de hidrogen – „poțiunea de Halloween” – care a oferit un adevărat spectacol vizual, prin degajarea de oxigen și formarea spumei efervescente. A urmat o demonstrație pe sistemul StopFlow, utilizat pentru studiul reacțiilor chimice ultrarapide, însoțită de explicațiile clare și pline de farmec ale profesorului Silaghi-Dumitrescu.

„Uneori, peroxidul e mai sincer decât studenții — reacționează imediat când trebuie”, a glumit acesta, stârnind zâmbete și aplauze.

Seara s-a încheiat cu o fotografie de grup între eprubete colorate și lumini fluorescente — o imagine perfectă pentru pasiunea comună a celor prezenți: descoperirea lumii prin chimie și bucuria de a face știința să prindă viață.

Published Вторник ноября 4th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Workshop-ul „Mediu Sustenabil prin Educația pentru Drone”, desfășurat la USM

Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Laboratorul de cercetări științifice „Fizica Mediului și Modelarea Sistemelor Complexe” din cadrul Institutului de Fizică Aplicată al Universității de Stat...

Cercetătorii USM se întorc acasă cu un „bagaj” plin de recunoaștere internațională: 29 de distincții obținute la EUROINVENT, desfășurat la Iași!

Palmaresul universității cuprinde 3 medalii de aur, 5 medalii de argint, 12 medalii de bronz și 9 diplome de excelență. Premiile au fost obținute în cadrul...

Președinți și reprezentanți ai Comisiilor pentru afaceri europene din UE, în dialog cu studenții USM

Președinții și reprezentanții Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele Italiei, Greciei, Spaniei și Portugaliei au vizitat, Universitatea de Stat din Moldova, unde au discutat direct cu...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved