Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Vaslui (SCDP), România au încheiat un Memorandum de colaborare în domeniul conservării diversității plantelor, ameliorării și gospodăririi durabile a pajiștilor.

Documentul a fost semnat astăzi, 06 noiembrie, de către rectorul USM, prof. univ., dr. Igor Șarov și directoarea SCDP, dr. economist Simona Dumitriu, în prezența prorectorului USM Georgeta Stepanov, a dr. Mihai Stavarache, director adjunct științific și a dr. Cristian-Sorin Gavrilă, director adjunct tehnic al SCDP.

Memorandumul prevede constituirea unor colective mixte pentru dezvoltarea cercetărilor fundamentale și aplicative în domeniile de colaborare finalizate prin recomandări de implementare, lucrări științifice, culegeri de studii, manifestări științifice organizate; promovarea și participarea la realizarea în comun a proiectelor de cercetare și a celor aplicative; elaborarea/adaptarea metodologiilor de cercetare, proiectare și implementare; acordarea de consultanță în domeniile de interes etc.

Astfel, părțile se angajează să sporească și să mențină biodiversitatea cât și a productivitatea valorii ecologice, economice și sociale a pajiștilor prin studii complexe orientate spre elaborarea unor tehnologii de îmbunătățire specifice fiecărui tip de pajiște și adaptate condițiilor de mediu în care acestea se găsesc, precum și spre elaborarea unor modele de gospodărire durabilă a acestora.

Published Четверг ноября 6th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Priorități academice, studențești și instituționale — subiecte discutate la ședința Senatului USM din 28 aprilie 2026

Tradițional, la sfârșitul fiecărei luni, membrii Senatului Universității de Stat din Moldova se întrunesc în ședință pentru a stabili și aproba o serie de decizii care...

Dialog academic despre „Managementul sustenabil — o nouă paradigmă pentru entitățile autohtone”, desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 28 aprilie, masa rotundă intitulată „Managementul sustenabil — o nouă paradigmă pentru...

CRFC al USM și-a consolidat capacitățile în cadrul atelierului organizat de DVV International Moldova, privind expertiza estoniană în educația adulților

Centrul de Resurse pentru Formare Continuă (CRFC) al Universității de Stat din Moldova, a beneficiat săptămâna trecută, de un atelier de lucru organizat de DVV International...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved