Universitatea de Stat din Moldova lansează astăzi, 29 iulie, Quiz-ul pentru viitorii studenți ai Universității de Stat din Moldova (USM) cu genericul „Testează-ți cunoștințele IT și hai la USM”. Concursul este destinat absolvenților anului 2021, care doresc să îmbrățișeze o profesie în domeniul Tehnologiilor Informaționale, precum și elevilor claselor a VIII-XII.

Quiz-ul „Testează-ți cunoștințele IT și hai la USM” se va desfășura pe parcursul zilei de astăzi, începând cu ora 13:00 până la ora 23:59. Înregistrările ulterioare nu vor fi considerate valabile.

Doritorii de a se înscrie la concurs vor trebui să completeze câmpurile aferente procedurii de înscriere, accesând link-ul https://forms.gle/suxZLxDPhPzmCHQXA. Ulterior, aceștia vor răspunde la întrebările din Quiz-ul „Testează-ți cunoștințele IT și hai la USM”. Menționăm că un candidat se poate înregistra doar o singură dată.

Rezultatele concursului vor fi plasate pe data de 30 iulie, pe site-ul USM. Premierea învingătorilor va avea loc pe data de 2 august 2021, în cadrul unui eveniment festiv care se va desfășura la Universitatea de Stat din Moldova și va fi transmis în regim online, cu începere de la ora 12:00.

Participanții trebuie să se asigure că, în caz de câștig, vor fi prezenți la ceremonia de înmânare a premiilor. În cazul în care nu se confirmă participarea la evenimentul de premiere până pe 1 august, ora 11:00, premiul va fi acordat următorului participat de pe lista finaliștilor.

Valoarea premiilor este de: 

Premiul I — 2000 lei (1 premiu);

Premiul II — 1000 de lei (2 premii);

Premiul III — 700 de lei (3 premii).

Totodată, fiecare participant va primi și o diplomă de participare, eliberată în format online, la solicitare.

Published Четверг июля 29th, 2021

Объявления и пресс-релизы

Apel de participare: A V-a ediție a Conferinței Internaționale EU-PAIR 2026 — „Challenges and Dynamics of European Administrative Area”

Comunitatea academică, cercetătorii, doctoranzii și practicienii din domeniu sunt invitați să participe la cea de-a V-a ediție a Conferinței Internaționale EU-PAIR 2026 — „Challenges and Dynamics...

Apel de participare — Școala de Vară Francofonă USM — FSF 2026

Centrul Universitar Francofon al USM anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a II-a ediție a Școlii de vară francofone USM — FSF 2026, organizată de Universitatea de...

Oficial: S-a lansat apelul de participare și pagina web a Conferinței științifice internaționale „Integrare prin Cercetare și Inovare” (IRI 2026)!

 În data de 20 mai 2026, a avut loc evenimentul oficial de lansare a Apelului și a paginii web a Conferinței științifice internaționale „Integrare prin Cercetare și Inovare” (IRI 2026), dedicată Zilei Internaționale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved