Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov și prim-prorectorul USM, Otilia Dandara, s-au întâlnit cu reprezentanții Universității din Oradea, România: prof. univ. dr. habil. Sorin Sipoș, Prorector pentru parteneriate și proiecte europene, și prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa, Decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării (FIRISPSC).

În cadrul discuției, părțile au analizat oportunitățile de extindere a cooperării academice și de cercetare, cu accent pe dezvoltarea mobilităților academice, proiectelor comune și schimburilor de experiență între facultăți și centre de cercetare. De asemenea, au fost puse în evidență atât rezultatele deja obținute în colaborările precedente, cât și necesitatea consolidării acestora prin inițiative noi care să răspundă provocărilor actuale din învățământul superior.

Reprezentanții ambelor instituții au convenit asupra importanței promovării unei colaborări durabile, menite să sprijine conectarea mediului universitar la procesele europene de inovare, educație și cercetare. 

Published Суббота ноября 8th, 2025

Объявления и пресс-релизы

CONTINUĂ CONCURSUL DE ADMITERE LA STUDIILE DOCTORALE ÎN ANUL UNIVERSITAR 2020/2021

Universitatea de Stat din Moldova continuă concursul suplimentar la locurile vacante pentru studiile de doctorat în anul universitar 2020/2021, în limita proiectelor validate de MECC. Totodată...

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de fiinţe umane, marcată la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de fiinţe umane a fost marcată la Departamentul Drept penal al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova...

ARISTOTLE UNIVERSITY OF THESSALONIKI, GRECIA — MOBILITATE ACADEMICĂ PENTRU CADRELE DIDACTICE

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, ARISTOTLE UNIVERSITY OF THESSALONIKI, GRECIA oferă, pentru semestrul II (de primăvară) al anului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved