Studenții Programului de Diplomă Dublă  dintre Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, au revenit de la Simpozionul Internațional „Strategii pentru Educație” cu Trofeul Evenimentului și Premiul de Excelență — distincții care confirmă prestigiul, rigoarea academică și calitatea formării oferite de programul internațional USM-Sorbona.

Simpozionul a fost inaugurat de prof. univ. dr. Silviu Gurlui, cercetător reputat și parlamentar în Legislativul României, care a subliniat importanța reunirii cadrelor didactice preuniversitare și universitare într-un dialog constructiv despre calitatea educației, inovarea pedagogică și dezvoltarea competențelor viitorilor profesioniști. Domnia sa și-a exprimat aprecierea pentru inițiativă și a evidențiat rolul unor astfel de manifestări academice în consolidarea legăturilor educaționale dintre instituțiile din spațiul românesc și cel european.

Evenimentul a reunit cadre didactice, cercetători, doctoranzi și studenți din instituții de prestigiu din țară și de peste hotare. În cadrul sesiunilor academice, studenții USM–Sorbona au prezentat lucrări remarcate prin originalitate, coerență argumentativă și valoare științifică, fiind apreciate în unanimitate de juriu. Distincțiile obținute: Trofeul Evenimentului și Premiul de Excelență, reflectă atât pregătirea și motivația studenților, cât și calitatea coordonării academice.

Simpozionul a avut ca obiectiv valorificarea cunoștințelor participanților, promovarea creativității și a performanței academice, stimularea cercetării interdisciplinare și consolidarea spiritului colaborativ între instituțiile educaționale. Totodată, evenimentul a oferit un cadru propice pentru analiza strategiilor contemporane în educație, internaționalizarea studiilor și alinierea la standardele europene în formarea profesională.

Published Понедельник ноября 17th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Invitație: Conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”

Distinși colegi, Vă invităm să participați la conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”, organizată de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Institutul...

Doctoranzii Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM au finalizat un program de formare intensivă în domeniul politicilor publice, susținut de experți din România

Un grup de doctoranzi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (ICJPS) al Universității de Stat din Moldova a finalizat un program intens de...

O delegație a Universității de Stat din Moldova a participat la un program de formare intensivă despre economia circulară, desfășurat în Graz, Austria

Universitatea de Stat din Moldova face pași importanți pentru a-și moderniza programele de studii conform cerințelor pieței muncii din Europa. Între 27 și 29 aprilie 2026...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved