Studenții Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova, au avut ocazia să prezinte rezultatele cercetărilor realizate pe parcursul anilor de studii, să discute tendințe contemporane și să interacționeze cu experți consacrați ai mediului academic și științific — toate în cadrul Conferinţei Ştiinţifice Studențești Naționale cu participare internaţională „Chimia ecologică şi a mediului”, dedicată Zilei Internaționale a Studenților.

Desfășurată astăzi, 25 noiembrie, conferința reprezintă o platformă academică de dialog și schimb de idei pentru studenți, masteranzi, doctoranzi și cercetători care-și desfășoară studiile și investigațiile în domeniul chimiei ecologice, protecției mediului și tehnologiilor chimice moderne. 

Comunicările au fost analizate de către comitetul științific al conferinței, format din: Viorica Gladchi, dr., prof. univ., Decanul Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică, — Președinte; Gheorghe Duca, academician, dr. hab., prof. univ., Șef de laborator „Chimie fizică și cuantică”, Institutul de Chimie, USM — Președinte de onoare; Elena Bunduchi, dr., conf. univ., Șeful Departamentului Chimie Industrială și Ecologică „Academician Gheorghe Duca”; Aculina Arîcu, membru corespondent, dr. hab., conf. cerc., Directorul Institutului de Chimie; Tudor Lupașcu, academician, dr. hab., prof. cerc., Șef de laborator „Chimie ecologică”, Institutul de Chimie.

Rezumatele comunicărilor prezentate în cadrul conferinței vor fi publicate ulterior pe site-ul oficial al instituției, unde vor putea fi consultate și de către cei interesați de aceste domenii.

Conferința face parte din cadrul subprogramului instituțional 010603 — Cercetări Avansate în Chimia Computațională și Ecologică, Identificarea Procedeelor Tehnologice de Tratare, Formare a Calității și Cantității Apelor, contribuind la dezvoltarea cercetării științifice în domeniul chimiei și protecției mediului.

Published Вторник ноября 25th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Cursul „Evaluarea programelor publice” continuă la USM cu un nou grup de beneficiari

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, a lansat astăzi, 8...

Universitatea de Stat din Moldova — parte a reuniunii Consorțiului Universitaria de la Tulcea

Managerii celor mai importante universități din România, precum și reprezentanții instituțiilor membre asociate s-au reunit la Consorțiul Universitaria, desfășurată la Tulcea, România, sub egida Academiei de...

Programe de Master în domeniul psihologiei sunt supuse evaluării externe a calității în vederea acreditării/reacreditării

O echipă ANACEC desfășoară în perioada 08-10 iunie, evaluarea externă a calității în vederea acreditării/reacreditării programelor de studii superioare de master: Psihologie clinică, Psihologia muncii și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved