Facultatea de Istorie și Filosofie (FIF) a Universității de Stat din Moldova organizează în perioada 29 iulie – 1 august,  Colocviul de vară de la Saharna „Economie și mediu în spațiul tiso-nistrean în epoca fierului”.

La eveniment participă experți din România, Germania și Republica Moldova în domeniul pre- și protoistoriei și studenții Facultății de Istorie și Filosofie, care desfășoară practica arheologică la Saharna.

Prezent la deschiderea lucrărilor colocviului, rectorul Universității de Stat din Moldova, conf. univ., dr., Igor Șarov a felicitat organizatorii evenimentului pentru desfășurarea acestei întruniri științifice într-un cadru natural deosebit, atât de familial studenților FIF, care în fiecare an desfășoară expediții arheologice la Saharna. 

Profesorii FIF conf. univ., dr., Aurel Zanoci și asist. univ. Mihai Băț au prezentat volumul „Relaţii interculturale în spaţiul tiso-nistrean în epoca fierului” (SSC V, Chişinău, 2020).

În cadrul evenimentului științific, experții naționali și internaționali vor discuta despre: economia şi sursele de subzistenţă a comunităţilor din spaţiul prutodanubiano-nistrean în epoca fierului; încercare de determinare a ariei de captare a resurselor pentru aşezarea din epoca fierului de la Saharna Mare; reflectarea activităţii economice a comunităţilor din epoca fierului din microzona Saharna în rezultatele cercetărilor geopedologice; relevanţa mediului geografic şi a resurselor naturale în geneza şi evoluţia grupului hallstattian târziu Ferigile etc.

Colocviul de vară de la Saharna face parte din planul de acțiuni, realizate în cadrul proiectului 20.80009.1606.14 – Patrimoniul arheologic din epoca fierului în regiunea Nistrului Mijlociu şi bazinul râului Cogâlnic: cercetare interdisciplinară şi valorificare ştiinţifică.

Published Понедельник августа 2nd, 2021

Объявления и пресс-релизы

USM organizează ediția a II-a a Conferințelor Chișinău–Suceava, cu genericul „Basarabia și Bucovina între tradiționalism și modernitate”

Universitatea de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 7–9 mai 2026, ediția a II-a a Conferințelor Chișinău–Suceava cu genericul „Basarabia și Bucovina între tradiționalism și modernitate”...

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT ÎN DREPT

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctor în științe juridice cu tema: Urmărirea penală...

Prima promoție a programului de microcalificare „Masaj clasic și remodelare corporală” a absolvit cu succes cursurile organizate de Universitatea de Stat din Moldova

Institutul de Educație Fizică și Sport al Universității de Stat din Moldova a organizat, la 06 mai, festivitatea de înmânare a certificatelor de absolvire pentru participanții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved