În perioada 24–28 noiembrie, șase cadre didactice de la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială: Reaboi-Petrachi Viorica, Botezatu Valeria, Dicusară Olga, Carauș Irina, Darii Ludmila și Domenco Rodion, au participat la o mobilitate de lucru la Tallinn University, Estonia, realizată în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, finanțat de Banca Mondială, în cadrul sub-proiectului „Digitalizarea educației – Dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice / DigiL”.

Programul a oferit oportunitatea de a explora experiențe educaționale avansate și de a consolida cooperarea internațională în domeniul educației digitale.

Ziua I a mobilității a inclus o întâlnire oficială cu Directorul Școlii de Științe ale Educației din cadrul Tallinn University, unde au fost discutate direcțiile actuale de dezvoltare academică și inițiativele de inovare educațională.

Ziua a II-a a continuat cu o vizită la Liceul Õismäe din Tallinn, unde participanții au observat activități didactice și integrarea tehnologiilor digitale în procesul de predare.

Ziua a III-a a fost dedicată Agenției pentru Educație și Tineret din Estonia (Tammsaare Business House), unde a avut loc o sesiune de formare susținută de Kai Koort, Manager de proiect la Education Estonia. Tema atelierului — „Soluții inteligente pentru inovare în educație” — a oferit o perspectivă practică asupra instrumentelor și strategiilor utilizate pentru modernizarea sistemului educațional estonian.

Ziua a IV-a a cuprins o vizită la Eduspace, spațiu inovativ dedicat cercetării și experimentării în educație. Cadrele didactice ale USM au participat la o formare specializată cu tema „Introducere în instrumentele digitale și practicile de predare utilizate în educația timpurie a copiilor”, susținută de Kerstin Kööp, lector invitat în Educație Timpurie, și de cercetătorul junior Salome Khurtsidze, reprezentante ale Școlii de Științe ale Educației.

Pe lângă sesiunile de lucru, programul mobilității a inclus și vizite la facultățile moderne ale campusului Tallinn University, situat în centrul orașului, ale cărui clădiri — Mare, Terra, Astra — simbolizează valorile academice ale instituției. Tallinn University este recunoscută pentru abordarea sa axată pe inovația educațională, cultura digitală și excelența în științele umaniste.

Mobilitatea a fost coordonată de Reaboi-Petrachi Viorica — manager subproiect „Digitalizarea educației – Dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice / DigiL”.

Published Пятница ноября 28th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Studenții USM, prezenți la Conferința Națională a Studenților Reprezentanți din România

Trei studenți senatori ai Universității de Stat din Moldova au participat la una dintre cele mai importante reuniuni dedicate reprezentanților studenților din România și Republica Moldova...

USM inițiază discuții cu University of Washington pe dimensiunea inovării și antreprenoriatului academic

Universitatea de Stat din Moldova a inițiat un prim dialog de colaborare cu University of Washington (SUA), axat pe dezvoltarea cooperării în domeniul inovării universitare și...

Dezvoltarea și modernizarea domeniilor educației și științelor sociale – subiect discutat de specialiștii USM și cei de la Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Reprezentanți ai mediului academic preocupați de dezvoltarea și modernizarea domeniilor educației și științelor sociale s-au renit în cadrul unei mese rotunde, organizată la 18 martie, de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved