Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov a avut o întrevedere cu noul Secretar general al Collège Juridique franco-roumain d’études européennes (CJFE), Severin Van Gastel și cu Consilierul politic al Ambasadei Franței în Republica Moldova, Myriam Galland.

Discuțiile s-au concentrat pe implicarea USM în Consortium d’appui au CJFE, extinderea colaborărilor academice cu universitățile partenere din Franța și Luxemburg, rolul USM în dezvoltarea programelor francofone și noi oportunități de mobilitate pentru studenți și cadre didactice. 

Aflat două zile la USM, Secretarul General Severin Van Gastel a avut mai multe întâlniri cu conducerea instituției, cadre didactice și coordonatorii programelor francofone. În cadrul întrevederii cu prim-prorectorul Otilia Dandara au fost analizate perspectivele de extindere a programului de diplomă triplă de master: USM — Universitatea din București — Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne.

De asemenea, reprezentanta USM în consorțiu, Vitalina Bahneanu, a prezentat planul de acțiuni privind participarea activă a universității la inițiativele Consortium d’appui au Collège Juridique franco-roumain d’études européennes, precum și direcțiile comune de colaborare pentru anul universitar următor. La întâlnire a participat și Tatiana Mihailov, prodecană a Facultății de Drept.

USM a devenit membră a Consortium d’appui au Collège juridique franco-roumain d’études européennes în urma semnării Acordului inter-instituțional dintre rectorii Universității de Stat din Moldova și Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne, pe 30 septembrie 2024, la București.

Consorțiul reunește 16 universități de prestigiu din Franța și Luxemburg, inclusiv: Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Aix-Marseille Université, Université de Bordeaux, Université de Lille, Université Jean Moulin Lyon 3, Université de Montpellier, Université Paris II Panthéon-Assas, UPEC, Université Paris Nanterre, Université Paris-Saclay, Université de Poitiers, Université de Strasbourg, Université de Rennes, Université d’Orléans, Université de Toulon și Universitatea din Luxemburg.

 

Published Вторник декабря 2nd, 2025

Объявления и пресс-релизы

USM, Gala Performanțelor 2020

USM, Gala performanțelor 2020 Tradițional, la sfârșit de an de studii, Universitatea de Stat din Moldova organizează un eveniment importantpentru comunitatea academică a instituției – Gala...

Susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil”

Se anunță susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil” Pretendent: Jimbei Ina Conducător științific: Belei Elena, doctor...

Mesaj de felicitare al prorectorului pentru activitatea didactică a USM, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, adresat absolvenților Universității de Stat din Moldova

Prorectorul pentru activitatea didactică a Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, a adresat în cadrul Galei Performanțelor, desfășurată on-line în ședința...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved