Reprezentanții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, aflați în vizită la Universitatea de Stat din Moldova, au avut ieri, 02 decembrie, o ședință de lucru cu reprezentanții noștri, la care au fost abordate aspecte privind inițierea unor noi proiecte comune de cercetare în domeniul istoriei. 

Întrevederea a avut loc între rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr., Igor Șarov și prorectorul pentru activitatea didactică, formare continuă și patrimoniu muzeal, al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, conf. univ., dr., Ionuț Nistor, alături de cadre didactice și cercetători ai instituțiilor partenere. 

În cadrul ședinței de lucru au fost discutate direcții de colaborare științifică ce vizează dezvoltarea unor proiecte editoriale comune, organizarea unor manifestări științifice bilaterale, precum și extinderea cooperării pe segmente de cercetare precum istoria, patrimoniul, teologia și alte domenii conexe.

Rectorul USM, Igor Șarov, a subliniat importanța  acestei cooperări academice, orientată spre explorarea și înțelegerea trecutului comun al spațiului românesc și a evoluției învățământului superior de pe ambele maluri ale Prutului. „Astăzi avem bucuria de a iniția cercetări comune despre perioada interbelică, atunci când exista un teritoriu comun și unit, trăind aceleași realități și (re)descoperind personalități și evenimente care au marcat spațiul românesc”, a menționat rectorul.

Întâlnirea s-a desfășurat într-un cadru constructiv, deschizând noi perspective de colaborare academică între cele două instituții și consolidând legăturile științifice și culturale dintre Iași și Chișinău.



Published Среда декабря 3rd, 2025

Объявления и пресс-релизы

TAMPERE UNIVERSITY, FINLANDA — MOBILITĂȚI ACADEMICE PENTRU STUDENȚII UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, TAMPERE UNIVERSITY, Finlanda oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic 2021-2022...

Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești -2021, Facultatea de Drept a USM

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova a organizat în data de 25 februarie 2021, începând cu ora 09:00, în aula 216 ,,Alexandru Cojuhari”...

Masa rotundă cu genericul „Mecanismul de asigurare a executării pedepselor privative și neprivative de libertate în Republica Moldova”

În premieră, Departamentul Drept Penal al Facultății de Drept, USM, a organizat, în data de 26 februarie 2021, o masă rotundă cu genericul „Mecanismul de asigurare...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved