Reprezentanții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, aflați în vizită la Universitatea de Stat din Moldova, au avut ieri, 02 decembrie, o ședință de lucru cu reprezentanții noștri, la care au fost abordate aspecte privind inițierea unor noi proiecte comune de cercetare în domeniul istoriei. 

Întrevederea a avut loc între rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr., Igor Șarov și prorectorul pentru activitatea didactică, formare continuă și patrimoniu muzeal, al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, conf. univ., dr., Ionuț Nistor, alături de cadre didactice și cercetători ai instituțiilor partenere. 

În cadrul ședinței de lucru au fost discutate direcții de colaborare științifică ce vizează dezvoltarea unor proiecte editoriale comune, organizarea unor manifestări științifice bilaterale, precum și extinderea cooperării pe segmente de cercetare precum istoria, patrimoniul, teologia și alte domenii conexe.

Rectorul USM, Igor Șarov, a subliniat importanța  acestei cooperări academice, orientată spre explorarea și înțelegerea trecutului comun al spațiului românesc și a evoluției învățământului superior de pe ambele maluri ale Prutului. „Astăzi avem bucuria de a iniția cercetări comune despre perioada interbelică, atunci când exista un teritoriu comun și unit, trăind aceleași realități și (re)descoperind personalități și evenimente care au marcat spațiul românesc”, a menționat rectorul.

Întâlnirea s-a desfășurat într-un cadru constructiv, deschizând noi perspective de colaborare academică între cele două instituții și consolidând legăturile științifice și culturale dintre Iași și Chișinău.



Published Среда декабря 3rd, 2025

Объявления и пресс-релизы

AVIZ privind examinarea privind examinarea tezei de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru evaluarea tezei de doctor habilitat cu tema Problema Basarabiei în context internațional (1853-1878), la specialitatea 611.02 – Istoria românilor...

USM și Ambasada Marii Britanii consolidează dialogul pentru parteneriate academice și de cercetare durabile

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a primit astăzi, 15 aprilie, vizita oficială a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în...

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 — 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved