Instituția noastră își extinde rețeaua de colaborări și deschidere către mediul economic prin semnarea a trei noi acorduri de parteneriat cu: „D&D Universal Grup” SRL (Chicu Oleg), Crama Dodi (Dodi Adrian) și ÎM Globenco International (Mârza Dan) și fac parte din proiectul nr. 250017 „HEI – CLIMATE ENGINE: HEIs as innovation engines for place-based climate solutions” (Climate Engine). 

Dezvoltarea platformei de cooperare reprezintă un pas esențial în direcția consolidării rolului USM ca motor al tranziției verzi și al implementării soluțiilor sustenabile.

Deși acordurile au fost semnate în două sesiuni distincte, acestea au fost marcate într-un cadru comun, la care au participat prorectorul pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale al USM, Vladimir Dolghi, decana Facultății de Științe Economice și coordonator instituțional al proiectului, Maria Hămuraru, precum și șefa Departamentului Contabilitate și Informatică Economică, manager în cadrul proiectului, Maria Cojocaru.

Noile colaborări oferă un cadru amplu pentru: implicarea studenților în proiecte cu impact climatic direct și relevant; acces la stagii, practici și experiențe în companii orientate spre tehnologii verzi; dezvoltarea inițiativelor comune privind soluții de economie verde, inovare, competitivitate și reziliență climatică.

Parteneriatele integrate în proiectul Climate Engine, își propun să dezvolte, în mod colaborativ, soluții aplicate pentru un viitor durabil, prin valorificarea potențialului academic, economic și comunitar al Republicii Moldova.

Published Пятница декабря 5th, 2025

Объявления и пресс-релизы

O săptămână de aventură, creativitate și prietenie: Tabăra Bucuriei a început la USM

Am dat startul unei noi ediții a Taberei de zi „Tabăra Bucuriei”, destinată copiilor angajaților instituției. Festivitatea de inaugurare a avut loc pe 22 iunie, în...

USM continuă consolidarea transferul tehnologic către economia Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova își consolidează rolul în promovarea cercetării applicative și transferului tehnologic prin obținerea finanțării pentru 4  proiecte de transfer tehnologic, declarate câștigătoare...

APEL DE PARTICIPARE Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică a politicii statelor candidate la integrare în UE”

Universitatea de Stat din Moldova anunță lansarea apelului de participare pentru Școala de vară, 29 iunie — 01 iulie 2026, dedicată implicării civice a tinerilor cu...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved