Pe parcursul a două zile, 4 și 5 decembrie 2025, au fost organizate ședințe de lucru în cadrul cărora au fost analizate dificultățile procesului de studii la distanță și au fost propuse soluții pentru îmbunătățirea calității serviciilor educaționale bazate pe tehnologiile moderne de învățământ la distanță.

Ședința generală a fost moderată de Angela Zelenschi, dr., conf. univ., responsabilă de coordonarea și monitorizarea învățământului la distanță. Reprezentanții facultăților — Științe Economice, Litere, Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială și Drept, au prezentat solicitările formulate de părțile interesate din sistemul de învățământ superior la distanță. Au fost analizate provocările cu care s-au confruntat personalul administrativ și cadrele didactice implicate în implementarea programelor de studiu la distanță, fiind propuse modalități de soluționare, menite să optimizeze procesul educațional.

În cadrul atelierelor de lucru au fost examinate particularitățile implementării învățământului la distanță în concordanță cu specificul domeniului programelor de studii — Marketing și Logistică, Traducere și Interpretare, Psihologie, Psihopedagogie și Drept, Ciclul I — Licență și Management Educațional, Audit și Expertiză Financiară, Ciclul II — Master.

Învățământul superior la distanță constituie o experiență nouă pentru Republica Moldova și un element esențial în extinderea accesului la educație. Universitatea de Stat din Moldova creează noi oportunități de învățare pentru studenții înmatriculați la programele de studii superioare de licență și master, contribuind la formarea și dezvoltarea competențelor cerute pe piața muncii.     

Published Понедельник декабря 8th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Mircea CĂRTĂRESCU, scriitor și profesor universitar la Universitatea din București – Doctor Honoris Causa al USM

Una dintre cele mai importante personalități ale literaturii române contemporane, profesor emerit al Universității din București, scriitorul Mircea Cărtărescu a primit cu emoție și recunoștință Titlul...

300 de elevi din Chișinău — în vizită la Universitatea de Stat din Moldova!

Circa 300 de elevi din liceele din capitală au pășit astăzi pragul celei mai mari universități din Republica Moldova, pentru a descoperi îndeaproape viața studențească și...

Universitatea de Stat din Moldova lansează un program de microcalificare în Multimedia Design, în parteneriat cu Programul Innovate Moldova

Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Programul Innovate Moldova, finanțat de Suedia și Regatul Unit și implementat de Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova, au...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved