Spiritul sărbătorilor de iarnă a cuprins și Universitatea de Stat din Moldova, care a inaugurat Pomul de Crăciun, aducând lumină, emoție și bucurie în inima comunității academice.

Și în acest an, USM demonstrează că este mai mult decât un spațiu al cunoașterii – este o comunitate unită prin respect, solidaritate și grijă reciprocă. Reprezentanții administrației universitare, prorectorii, decanii, cadrele didactice și studenți s-au reunit într-o atmosferă plină de căldură sufletească pentru a celebra unul dintre cele mai îndrăgite momente ale lunii decembrie.

Rectorul USM, Igor Șarov a adresat un mesaj comunității universitare în care a mulțumit tuturor pentru contribuția adusă la consolidarea vieții academice și la dezvoltarea instituției și le-a urat un final de an rodnic și mult succes studenților în sesiunea de iarnă.

Momentul festiv al aprinderii luminițelor bradului a fost urmat de un recital de colinde, oferit de Ansamblul „Crenguță de Iederă” al Casei de Cultură a USM, condus de Maria Iliuț, care a adus farmecul tradițiilor românești și emoția autentică a sărbătorilor de iarnă.

Prin acest eveniment, USM a aprins nu doar luminile bradului, ci și bucuria, speranța și solidaritatea unei comunități unite.

Published Пятница декабря 19th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Cernobâl: Memorii și omagii peste ani la Universitatea de Stat din Moldova

Cel mai mare dezastru din secolul XX, cauzat de om, s-a produs la 26 aprilie 1986 la Centrala Atomoelectrică de la Cernobâl, situată pe teritoriul Ucrainei...

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved