Organizator

Moldova-Institut Leipzig e.V. (MIL) în cooperare cu Universitatea de Stat din Moldova (USM), Universitatea Națională „Jurij Fedkowytsch” din Cernăuți ș Universitatea de Stat Ivane Javakhishvili (TSU) organizează, în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie 2021, un seminar la Chișinău. Proiectul este susţinut financiar de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania (AA), în cadrul programului „Consolidarea cooperării cu societatea civilă în țările Parteneriatului estic și în Rusia”.

Participanți

Grupul țintă îl constituie cadrele didactice din Republica Moldova, Ucraina și Georgia, care își propun să contribuie la consolidarea coeziunii sociale, la o educație incluzivă și la mai multă toleranță în societatea civilă. Subiecte de interes pentru grupul țintă sunt percepția minorităților entice și reprezentarea acestora în manualele școlare.

Finanțarea

Proiectul este susținut financiar de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania (AA). Organizatorii îşi asumă cheltuielile pentru activităţile planificate, training, cazare, masă şi cheltuielile de transport, inclusiv excursiile. Cheltuielile de călătorie vor fi rambursate la sosirea în Chișinău la costurile reale (biletul de călătorie).

Depunerea dosarelor

Dosarul complet de aplicare (în limbile posibile: germană, engleză, rusă, română) va conține următoarele acte:

  • CV-ul tabelar complet;
  • Scrisoare de motivare (1 pagină);
  • Copia diplomei universitare;
  • Referințe privind competențele lingvistice.

Data-limită pentru depunerea actelor la Moldova Institut Leipzig (MIL) este: 20 august 2021.

Expediați dosarul la următoarea adresă de e-mail: moldova@uni-leipzig.de

AȘTEPTĂM DOSARELE DUMNEAVOASTRĂ!

Anunț organizare Seminar

Published Вторник августа 17th, 2021

Объявления и пресс-релизы

Senatul USM s-a întrunit într-o nouă ședință, în cadrul căreia au aprobat noi decizii privind dezvoltarea academică și eficientizarea activității instituționale

Noi decizii în vederea eficientizării activității instituționale au fost aprobate astăzi, 27 octombrie, în cadrul ședinței Senatului Universității de Stat din Moldova. În cadrul întrunirii, membrii...

Universitatea de Stat din Moldova a dat startul Școlii de Toamnă de Filosofie pentru liceeni!

Am deschis ușile unei săptămâni pline de idei, întrebări curajoase și provocări intelectuale, alături de tineri dornici să descopere filosofia dincolo de paginile manualelor. Evenimentul de...

Cercetarea academică a USM în sprijinul comunităților locale: Workshop dedicat patrimoniului cultural, desfășurat la Fălești

Universitatea de Stat din Moldova continuă să aducă cercetarea academică în mijlocul comunităților locale. Pe 24 octombrie, USM a organizat workshop-ul „Economie și cultură. Legendele ne...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​