Universitatea de Stat din Moldova în cooperare cu  Moldova — Institut Leipzig(MIL) organizează în perioada 17-22 august, seminarul „Cultura Memoriei și Înțelegerea Europeană”. La seminar participă 12 cadre didactice din Republica Moldova și Ucraina, selectate  prin concurs, pentru această sesiune de instruire  și care au manifestat interes  față de subiectul anunțat.

La deschiderea evenimentului au mai participat: reprezentantul permanent al Ambasadei Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Ullrich Kinne, rectorul Universității de Stat din Moldova, conf. univ., dr., Igor Șarov; și vicepreședintele MIL, dr. Vasile Dumbrava.

Rectorul Universității de Stat din Moldova, conf. univ., dr., Igor Șarov a menționat că Universitatea de Stat din Moldova susține constant formarea continuă a profesorilor, subliniind importanța organizării activităților de instruire pentru cadrele didactice în cadrul cărora pot fi împărtășite experiențe și bune practici.

Reprezentantul permanent al Ambasadei Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Ullrich Kinne a accentuat utilitatea acestor  instruiri a cadrelor didactice și a atras atenție la principiul multiperspectivității și necesitatea de a lua în considerație diverse interpretări.

Subiectul abordat de către participanți în cadrul seminarului ține de deportările staliniste din RSSM, Găgăuzia, memoria comunităților locale, locuri ale memoriei în Republica Moldova și Odesa.

De asemenea, profesorii  vor întreprinde o vizită de studiu în or. Odesa, unde vor face cunoștință cu perspectivele de studiere a subiectelor controversate prin prisma istoriei locale vizitând Muzeul de Istorie a Evreilor din Odesa, Memorialul Holocaustului și Opera din Odesa.

La finalul activității, profesorii vor primi certificate de participare la  acest seminar.

Seminarul „Cultura Memoriei și Înțelegerea Europeană” este organizat de către Universitatea de Stat din Moldova și Moldova-Institut Leipzig cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al  Republicii Federale Germania (AA) în cadrul programului „ Consolidarea cooperării  cu  societatea   civilă în țările Parteneriatului estic și  în Rusia”

Published Среда августа 18th, 2021

Объявления и пресс-релизы

Rectorul USM, în vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, în vederea consolidării...

AVIZ privind examinarea privind examinarea tezei de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru evaluarea tezei de doctor habilitat cu tema Problema Basarabiei în context internațional (1853-1878), la specialitatea 611.02 – Istoria românilor...

USM și Ambasada Marii Britanii consolidează dialogul pentru parteneriate academice și de cercetare durabile

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a primit astăzi, 15 aprilie, vizita oficială a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved