Un nou proiect a fost lansat la Universitatea de Stat din Moldova — Jean Monnet „Centru de Excelență”: Civic Education for a Resilient Democracy / Educația Civică pentru o Democrație Rezilientă. Erasmus+ (ERASMUS-JMO-2025-COE CERD – 101239922). Premiera a avut loc pe 23 ianuarie, la Facultatea de Drept unde au fost prezentate cele trei pachete de acțiuni destinate cadrelor didactice, doctoranzilor, masteranzilor, studenților și liderilor ONG.

La deschiderea evenimentului au participat: decanul Facultății de Drept, Sergiu Băieșu;  Profesor Jean Monnet, coordonator al proiectului, Ludmila Roșca, Coordonatoarea Oficiului Național Erasmus+ în Republica Moldova, Claudia Melinte, Șeful Departamentului Drept Public, Rodica Ciobanu, precum și cadre didactice din universități din afara țării, printre care: Ana-Maria Bercu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași; Gabriela Goudenhooft, Universitatea din Oradea, România; Anatoliy Kruglashov, Universitatea Națională „Yuri Fedkovici”, Cernăuți, Ucraina.

Proiectul urmărește promovarea rolului educației civice în consolidarea unei democrații reziliente prin dezvoltarea competențelor civice, a gândirii critice și a culturii participative, capabile să răspundă provocărilor contemporane și obiectivelor strategice ale Republicii Moldova. Implicarea tinerilor cercetători în analiza și studierea problemelor actuale ale europenizării și dezvoltarea competențelor digitale și abilităților practice adaptate la standardele de calitate dovedesc interesul tinerilor cercetători pentru cunoaștere și progres.

În acest context, au fost prezentate public cele trei pachete de acțiuni, după cum urmează:

Pachetul nr.1: Organizarea a trei școli de vară. Prima sesiune: „Cetățenia activă — prioritate strategică a politicii statelor candidate la integrare în UE”, se va desfășura pe durata a trei zile la Colegiul „Alexei Mateevici” (str. Pușkin 54), Chișinău, Republica Moldova, 22-26 iunie, 2026, responsabili: Alexandra Colța, Natalia Gavrilenco. Responsabilii au evidențiat modul de selectare a 45 de cursanți din Republica Moldova, Ucraina și România. Sesiunea a doua: „Educația antreprenorială a tinerilor” se va desfășura la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Iași, România (iunie, 2027), responsabili: Ana-Maria Bercu, Alexandra Colța, Liudmila Curoș. Sesiunea a III-a: „Implicarea tinerilor cercetători în analiza problemelor actuale ale Uniunii Europene”, se va desfășura pe durata a trei zile la Colegiul „Alexeei Mateevici” (str. Pușkin 54), Chișinău, Republica Moldova (iunie, 2028), responsabili: Alexandra Colța, Natalia Gavrilenco, Ludmila Roșca.

Pachetul nr.2: Digitalizarea procesului educațional, informațional. Pachetul cuprinde: elaborarea și digitalizarea a două suporturi de curs „Bazele dreptului instituțional al UE” pentru specialitatea: Jurisprudență, calificarea: Grefier, responsabili: Ludmila Roșca, Liudmila Curoș și Natalia Gavrilenco și „Voluntariat social” pentru specialitatea: Asistență socială calificarea: Pedagog social, responsabili: Ludmila Roșca, Liudmila Curoș, Alexandra Colța. Acțiuni: elaborarea a două suporturi de curs, multiplicarea a câte 150 exemplare, digitalizarea și diseminarea unităților de curs, integrarea prelegerilor într-un format digital, accesibil pe platforma e-pedagogie.md cu acces deschis. Organizarea Mesei rotunde: Utilizarea instrumentelor digitale în procesul educațional.

Pachetul nr.3: Conferința Internațională Jean Monnet anuală. Prima conferință: „Educația civică, identitatea europeană, europenizarea: abordare conceptuală, semnificație practică”, este planificată pentru 20-21 martie 2026, Universitatea de Stat din Moldova. Publicarea volumului Materialele Conferinței: „Educația civică, identitatea europeană, europenizarea: abordare conceptuală, semnificație practică”, mai 2026, responsabili profesorii: Ludmila Roșca, Rodica Ciobanu. Temele Conferințelor Internaționale Jean Monnet din 2027, 2028 – vor pune în evidență cele mai importante teme referitoare la funcționarea eficientă a instituțiilor europene. Rezultatele cercetării științifice vor fi reflectate în monografia colectivă internațională: Educația civică: modele, obiective, bune practici”, multiplicarea căreia este planificată pentru august-octombrie 2028 (70 exemplare). Lansarea publică a monografiei: „Educația civică: modele, obiective, bune practici”, USM (noiembrie, 2028).

Proiectul Jean Monnet „Centru de Excelență: Civic Education for a Resilient Democracy / Educația Civică pentru o Democrație Rezilientă” (ERASMUS-JMO-2025-COE – 101239922) este cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+ și se va desfășura pe o perioadă de 36 de luni.

Published Понедельник января 26th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 — 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Integritatea academică — prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova

La Universitatea de Stat din Moldova promovăm un mediu academic bazat pe corectitudine, transparență și responsabilitate, susținând un mesaj ferm: spunem un NU categoric corupției, plagiatului...

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT ÎN ȘTIINȚE ECONOMICE

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctorat în științe economice cu tema: Strategii de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved