Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadoarea Extraordinară și Plenipotențiară a Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Excelența Sa, Dong Zhihua. La discuții au participat prim-prorectorul, prorectorul USM, Otilia Dandara, și decanul Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, Alexandru Solcan. Subiectele abordate au vizat perspectivele de cooperare academică dintre Universitatea de Stat din Moldova și Republica Populară Chineză.

Întrevederea, desfășurată la inițiativa Ambasadei Republicii Populare Chineze, a avut drept scop extinderea programelor universitare, prin promovarea schimbului de experiență între cele două țări. Totodată, a fost discutată organizarea unor vizite academice reciproce, care să includă prelegeri dedicate politicii externe și diplomației chineze, precum și consolidarea cooperării instituționale dintre USM și instituțiile de profil din China.

Un alt punct important al agendei l-a constituit și analiza oportunității întroducerii studierii limbii chineze în cadrul USM, ca parte a procesului de internaționalizare și de diversificare a ofertei educaționale.

Totodată, pentru luna martie este preconizată organizarea unei conferințe susținute de Excelența Sa, Dong Zhihua, la USM, adresată studenților, cu scopul aprofundării dialogului academic și al înțelegerii contextului relațiilor internaționale contemporane.

Excelența Sa, Dong Zhihua, a subliniat că „educația și cercetarea sunt piloni esențiali ai cooperării bilaterale, iar colaborarea cu Universitatea de Stat din Moldova oferă un cadru solid pentru dezvoltarea unor parteneriate durabile și eficiente, fiind cea mai bună instituție de învățământ superior din Republica Moldova”.

La rândul său, rectorul USM, Igor Șarov, a exprimat aprecierea pentru deschiderea și sprijinul manifestat de Ambasada Republicii Populare Chineze, menționând că această cooperare va genera beneficii atât pentru studenți, cadre didactice cât și pentru comunitatea academică din ambele state.

Published Вторник января 27th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Studenții USM, în dialog cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova

Viitorii specialiști formați la Facultatea de Științe Economice din cadrul USM au participat la o lecție dedicată activității Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova...

Studenții Filierii Francofone de Drept a USM, în competiție internațională de elocință la Universitatea din București

Studenții Filierii Francofone de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) au reprezentat instituția la Concursul internațional de elocință, organizat marți, 07 aprilie, la Colegiul...

Expertiza cercetătorilor USM — prezentată la seminarul național dedicat perfecționării metodologiei studiilor pedologice din Republica Moldova

Reprezentanții Universității de Stat din Moldova au participat la seminarul dedicat aplicării Metodologiei studiilor pedologice, desfășurat la 07 aprilie, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved