Anunțăm cu profundă tristețe trecerea la cele veșnice a academicianului Alexei Simașchevici, doctor habilitat, profesor universitar, cavaler al Ordinului Republicii, personalitate marcantă a științei și învățământului superior din Republica Moldova.

De-a lungul unei cariere academice remarcabile, a avut o contribuție esențială la dezvoltarea științelor fizice, fiind fondator al școlii științifice naționale în domeniul materialelor semiconductoare și al energiei fotovoltaice. Prin activitatea sa științifică și didactică, a format generații de specialiști și a promovat cu demnitate știința moldovenească pe plan internațional.

Îl vom păstra în memorie ca pe un profesor exigent și corect, un mentor dedicat și un coleg de înaltă ținută morală.

Comunitatea academică transmite condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care i-au fost aproape. Memoria academicianului Alexei Simașchevici va dăinui prin lucrările și școala științifică pe care a creat-o.

Published Вторник января 27th, 2026

Объявления и пресс-релизы

USM prezentă la „Study in Europe – EU Policy Event Moldova 2026”

Membrii Departamentului Managementul Calității din cadrul Universității de Stat din Moldova au participat luni, 04 mai, la evenimentul „Study in Europe – EU Policy Event Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova consolidează cooperarea academică internațională cu Universitatea din Granada

Rectorul Universității de Stat din Moldova Otilia Dandara și prorectorul pentru relații internaționale Veaceslav Kulcițki, au avut astăzi, 06 mai, o întrevedere cu o delegație a...

Forum academic „Contribuții științifice la consolidarea statului de drept în Republica Moldova”, consacrat dr. hab. în drept, prof univ., Gheorghe COSTACHI

Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al Universității de Stat din Moldova a organizat, la 05 mai, înaltul forum academic „Contribuții științifice la consolidarea statului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved