Universitatea de Stat din Moldova este un promotor constant al internaționalizării programelor de studii și al ofertei educaționale, diversificându-și în mod continuu direcțiile de cooperare academică internațională. În acest context, USM își propune să aplice la Fulbright Specialist Program, un program care mobilizează cadre universitare și profesioniști americani cu înaltă calificare pentru a-și împărtăși expertiza și a contribui la dezvoltarea instituțiilor din afara Statelor Unite, abordând totodată provocări comune cu impact asupra comunităților academice și societății în ansamblu. Acest subiect a fost discutat astăzi, 29 ianuarie, în cadrul vizitei oficiale la USM a reprezentanților Ambasadei SUA în Republica Moldova. La întrevedere au participat prorectorul pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale al USM, Vladimir Dolghi, directorul Moldovan School of Economics (MSE) din cadrul USM, Misha Gipsman-Zeldin, precum și reprezentanții Ambasadei SUA: șeful Secției Economice din cadrul Departamentului Politic și Economic, Andrew Freeman, asistentul Economic, Rodica Pisica și managerul de programe, Irina Colin. Discuțiile au vizat oportunitățile de colaborare prin Programul Fulbright Specialist, la care USM intenționează să aplice, mai cu seamă la cele două categorii de proiecte: Specialized Fields, dedicate domeniilor precum agricultura de înaltă tehnologie, securitatea energetică și politicile economice și de reglementare și Celebrate Freedom 250, axate pe promovarea excelenței americane în domenii precum istoria, artele și sportul, cu finanțare parțială și contribuție din partea instituțiilor gazdă.

Published Четверг января 29th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Palatul Sporturilor al USM, de 22 de ani carte de vizită și atelier de formare a elitei țării

Interviu cu dna Otilia Dandara, prorector pentru activitatea didactică cu exercitarea atribuțiilor de rector, profesor universitar, doctor habilitat. Această săptămână a debutat la Universitatea de Stat...

AVIZUL CDSI al USM

În conformitate cu pct. 26 din Regulamentul cu privire la modul de alegere a rectorului USM, electorii au dreptul să verifice înscrierea în lista electorală pentru...

Gala Studenților USM, în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Internaționale a Studenților

Luni, 16 noiembrie, în Sala Mare a Senatului USM s-a desfășurat Gala Studenților USM în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Internaționale a Studenților. În condițiile pandemiei evenimentul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved