Universitatea de Stat din Moldova a devenit membră a rețelei Geminae a alianței universitare europene UNITA – Universitas Montium și marchează astfel o nouă reușită strategică în procesul de integrare a instituției în Spațiul European al Învățământului Superior și al Cercetării. Subiectul a fost prezentat și discutat în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al USM, prezidată de rectorul Igor Șarov.

Aderarea USM la UNITA a fost realizată la invitația Universității de Vest din Timișoara, membru fondator al alianței. UNITA reunește 12 universități comprehensive și de cercetare din 7 țări europene, (Portugalia, Spania, Franța, Italia, România, Elveția, Ucraina) însumând peste 250.000 de studenți și 21.000 de cadre didactice și personal administrativ și are ca obiectiv dezvoltarea unor campusuri universitare europene integrate.

În cadrul ședinței Consiliului de Administrație, reprezentanții Universității de Vest din Timișoara — Octavian Mădălin Bunoiu, prorector responsabil de strategia CDI, sustenabilitate, transfer tehnologic și relații cu diaspora, și Valy Ceia, prorector responsabil de internaționalizare, rețele universitare și relații cu instituțiile europene — au prezentat principalele oportunități generate de apartenența USM la alianța UNITA.

Acestea vizează dezvoltarea proiectelor comune de cercetare și inovare, accesul la consorții europene de finanțare, creșterea mobilităților academice pentru studenți și cadre didactice, precum și diversificarea ofertei educaționale prin programe comune, cursuri internaționale și formate de învățare multilingve.

Totodată, aderarea la UNITA consolidează cooperarea USM cu mediul socio-economic european, stimulează transferul tehnologic și contribuie la creșterea vizibilității internaționale a universității.

Alianța UNITA este una dintre cele 65 de alianțe universitare europene sprijinite de Comisia Europeană prin Inițiativa Universităților Europene, care promovează colaborarea academică aprofundată, cercetarea interdisciplinară și schimburile culturale în spațiul european.

Cu prilejul vizitei la USM, delegația Universității de Vest din Timișoara a avut întrevederi cu rectorul și prorectorii USM, discuțiile fiind axate pe implementarea practică a cooperării instituționale și pe valorificarea oportunităților oferite de rețeaua UNITA pentru dezvoltarea strategică a Universității de Stat din Moldova.

Published Вторник февраля 3rd, 2026

Объявления и пресс-релизы

USM: omagii distinsului și plenarului OM Leonid Culiuc la ceas aniversar

Doctorul habilitat în științe fizico-matematice, profesorul universitar, academicianul AȘM, delegatul Senatului USM și-a întâlnit frumoasa aniversare de 70 de ani în toată splendoarea puterilor sale creative...

Alegerea de a fi student al centrului de politici educaționale și sociale — Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova apreciază alegerea tinerilor de a deveni parte din marea noastră...

De ce e cool să studiezi Geografia la Universitatea de Stat din Moldova?

Întrebarea tinerilor de ce să devii geograf este absolut firească și în acest articol vă vom prezenta câteva motive pentru a studia Geografia la Universitatea de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved