Universitatea de Stat din Moldova a obținut locul I în Moldova National H-Index Ranking, consolidându-și poziția de instituție academică de referință în peisajul universitar și științific din Republica Moldova.

Moldova National H-Index Ranking reprezintă un instrument independent de evaluare scientometrică, care reflectă performanța instituțiilor de învățământ superior și de cercetare pe baza indicatorilor bibliometrici internaționali, cu accent pe indicele h național. Universitatea de Stat din Moldova se situează pe prima poziție în acest clasament, obținând un National H-Index de 59.

Calculul acestui indicator se bazează pe date agregate din baze de date internaționale recunoscute, precum Web of Science (indice h USM – 97), Scopus (indice h USM – 68) și Google Scholar (indice h USM – 126), oferind astfel o imagine obiectivă asupra impactului și vizibilității cercetărilor universitare (detalii: https://md.h-index.com/ro).

Clasarea Universității de Stat din Moldova pe prima poziție evidențiază:

  • nivelul ridicat al productivității științifice a cadrelor didactice și cercetătorilor;
  • impactul academic al publicațiilor realizate sub egida universității;
  • orientarea strategică a instituției spre excelență în cercetare, internaționalizare și competitivitate academică.

Această performanță constituie o nouă recunoaștere a eforturilor susținute ale comunității academice a Universității de Stat din Moldova în promovarea cercetării de calitate, consolidarea culturii publicațiilor științifice și integrarea rezultatelor cercetării în circuitul internațional al cunoașterii.

Published Среда февраля 11th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Invitație la Seminarul Internațional, organizat de Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Institutul de Științe ale Educației din Republica...

Admiterea la studiile de doctorat în anul universitar 2020/2021

ÎNSCRIEREA candidaților la doctorat se va desfășura în Secția Studii Doctorale în perioada 1 – 13 octombrie 2020 pe adresa: Universitatea de Stat din Moldova (USM), str. A.Mateevici 60, Chişinău...

Anunțul privind susținerea tezei de doctorat

Se anunță susținerea tezei de doctor  în informatică Candidat  Bergmann Ran Conducător / consultant științific: conf. univ. dr. Tudor Bragaru, prof.univ. dr. Gh. Căpătână Consiliul științific...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved