În fiecare an, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative organizează, în cadrul Conferințelor FRIȘPA, o serie de lecții publice susținute de personalități din mediul academic, diplomatic și instituțional.  

În acest context, Universitatea de Stat din Moldova a fost vizitată astăzi, de profesorul universitar, președinte al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning din România, ex-consilier prezidențial pe probleme de securitate și ex-consilier de stat al Prim-ministrului României, Iulian Chifu, care a susținut lecția publică cu tema „Reconfigurarea ordinii internaționale și implicațiile pentru Europa de Est și Republica Moldova”.

La deschidere au fost prezenți rectorul USM, Igor Șarov și decanul FRIȘPA, Alexandru Solcan, care au evidențiat importanța menținerii unui cadru academic deschis dialogului și analizei critice a fenomenelor geopolitice actuale.

În cadrul prelegerii, domnia sa a subliniat principalele tendințe care modelează lumea contemporană: competiția dintre marile puteri, fragilizarea ordinii internaționale liberale și transformarea cadrului securitar internațional. O atenție specială a fost acordată Republicii Moldova, aflată la intersecția acestor dinamici regionale. Au fost analizate provocările de securitate, parcursul european și necesitatea consolidării rezilienței statului într-un mediu geopolitic instabil.

Conferința a constituit un cadru relevant de reflecție academică, facilitând conexiunea dintre fundamentele teoretice ale relațiilor internaționale și realitățile actuale din regiune.

Published Понедельник февраля 16th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Școala de Administrație Publică a USM și Fundația „Friedrich Ebert” au reunit factori de decizie și experți pentru un consens larg politic și societal privind reforma administrației publice locale

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert”, au organizat, în această săptămână, o masă rotundă cu tema:...

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM — premiați pentru performanțele obținute în Campionatul Municipiului Chișinău

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM au fost premiați de administrația Universității de Stat din Moldova pentru rezultatele remarcabile obținute în cadrul Campionatului Municipiului Chișinău...

Rectorul USM a participat la ceremonia de celebrare a 40 de ani de activitate ai Liceului Teoretic „George Meniuc”

Rectorul USM, Otilia Dandara, a participat la celebrarea celor 40 de ani de activitate ai Liceului Teoretic „George Meniuc” – o instituție care, de-a lungul timpului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved