În cea de-a doua zi a workshopului „Strengthening the Employability of Graduates through Monitoring, Career Guidance and Institutional Cooperation”, organizat la Universitatea de Stat din Moldova, activitățile s-au axat pe dezvoltarea dialogului între mediul academic și piața muncii, printr-o serie de evenimente dedicate angajabilității studenților și absolvenților.

În prima parte a zilei, a avut loc Târgul locurilor de muncă pentru absolvenți, care a oferit participanților posibilitatea de a interacționa direct cu angajatorii sectorului public și privat, de a explora oportunități de carieră și de a iniția contacte profesionale. La târg a fost prezent și prim-prorectorul USM, Otilia Dandara, care a evidențiat importanța parteneriatelor instituționale și a dezvoltării programelor de studii adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii.

Programul a continuat și cu alte activități, printre care o prezentare privind ghidarea în carieră și pregătirea pentru angajare în contextul aderării la Uniunea Europeană, precum și două mese rotunde organizate sub genericul „Dialog multilateral – angajatori, studenți și cadre didactice axat pe crearea strategiilor  de adaptare a noilor angajați” și „Dialog multilateral – angajatori, studenți și cadre didactice axat pe noile provocări generate de diversificarea modalităților de formare profesională”. Discuțiile s-au axat pe identificarea strategiilor de adaptare a noilor angajați la cerințele mediului profesional și pe analiza noilor provocări generate de diversificarea modalităților de formare, inclusiv impactul digitalizării și al formării hibride asupra inserției profesionale a absolvenților.

Ziua s-a încheiat cu prezentarea concluziilor și recomandărilor pentru îmbunătățirea mecanismelor instituționale de monitorizare a angajabilității și pentru facilitarea tranziției eficiente de la studii la piața muncii.

Workshop-ul „Strengthening the Employability of Graduates through Monitoring, Career Guidance and Institutional Cooperation”, este la a treia ediție și s-a desfășurat în perioada 16 — 17 februarie, organizat în cadrul proiectului Erasmus+ UPGRADE — Enhancing Graduates’ Employability Tracking in Moldova.

Published Вторник февраля 17th, 2026

Объявления и пресс-релизы

55 de absolvenți ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică au pășit spre un nou capitol al vieții

Emoții, recunoștință și bucurie au marcat ceremonia de înmânare a diplomelor pentru absolvenții promoției 2026 ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat...

O săptămână de aventură, creativitate și prietenie: Tabăra Bucuriei a început la USM

Am dat startul unei noi ediții a Taberei de zi „Tabăra Bucuriei”, destinată copiilor angajaților instituției. Festivitatea de inaugurare a avut loc pe 22 iunie, în...

USM continuă consolidarea transferul tehnologic către economia Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova își consolidează rolul în promovarea cercetării applicative și transferului tehnologic prin obținerea finanțării pentru 4  proiecte de transfer tehnologic, declarate câștigătoare...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved