La Universitatea de Stat din Moldova a avut loc astăzi, data de 18 februarie, dezbaterea publică cu genericul „Educația și știința într-o societate bazată pe cunoaștere: Implicații pentru timpurile noastre”, un eveniment de referință pentru comunitatea academică și pentru toți cei preocupați de viitorul educației și cercetării în Republica Moldova.
Invitații speciali ai evenimentului au fost academicianul Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române și fost ministru al Educației și Cercetării, precum și prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai și fost ministru al Educației și Cercetării. La dezbatere a participat și rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, alături de cadre didactice, cercetători, studenți și reprezentanți ai mediului învățământului superior.
În intervențiile lor, cei doi distinși invitați au abordat tema din perspectiva experienței lor în funcții ministeriale, subliniind necesitatea fundamentării politicilor publice pe dovezi științifice și pe evaluări riguroase ale impactului reformelor educaționale.
Academicianul Mircea Dumitru a evidențiat rolul universităților ca spații ale gândirii critice și ale formării culturii dialogului rațional, accentuând importanța apărării adevărului științific într-un context marcat de dezinformare și relativism. Domnia sa a pledat pentru consolidarea autonomiei universitare și pentru promovarea meritocrației ca principii esențiale într-o societate bazată pe cunoaștere verificabilă.
La rândul său, prof. univ. dr. Daniel David a discutat despre nevoia unei reforme sistemice, centrate pe competențe, performanță și internaționalizare, subliniind că educația și cercetarea trebuie corelate cu nevoile societății, dar fără a abdica de la standardele academice. Din perspectiva experienței sale de ministru, acesta a reliefat importanța utilizării științei în fundamentarea deciziilor publice și a promovat modelul unei universități antreprenoriale, conectate la rețelele academice europene și globale.
Discuțiile au vizat și provocările actuale cu care se confruntă sistemele educaționale din Republica Moldova și din regiune: migrația intelectuală, subfinanțarea cercetării, presiunea transformărilor tehnologice și necesitatea adaptării curriculei la noile realități socio-economice. Participanții au fost încurajați să privească educația nu doar ca pe un domeniu sectorial, ci ca pe o investiție strategică în dezvoltarea durabilă a societății.
Published Среда февраля 18th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Inovare și performanță în cadrul mobilităților academice la USM: Departamentul de Filosofie și Antropologie

USM este instituția cu cele mai numeroase proiecte și programe academice care sporesc randamentul didacticii, dar și al cercetării, prin extinderea semnificativă a oportunităților de profesionalizare...

Interuniversity training course “Understanding of the main issues of EU policies related to education-research-innovation”

Dear students, junior professionals and academic community, It is our pleasure to inform you that the first interuniversity training course of the “Promoting education-research-innovation through European...

CONCURS PENTRU PREMIUL NATIONAL

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a anunțat demararea Concursului pentru selectarea candidaților pentru anul 2020. Menționăm că, Premiul Naţional se acordă pentru: 1) cercetări ştiinţifice care au contribuit...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved