Astăzi avem bucuria de a spune La mulți ani, dnei Valentina Bodrug-Lungu, profesor universitar, doctor habilitat în științe pedagogice, expert internațional în studii de gen și președintă a Asociației ”Gender-Centru”, cu prilejul aniversării a frumoasei vârste de 65 de ani.

Cu această ocazie conducerea Universității de Stat din Moldova a conferit Diploma de Excelență doamnei Valentina Bodrug-Lungu, în semn de înaltă considerație și recunoștință pentru contribuțiile remarcabile la dezvoltarea și modernizarea învățământului superior, promovarea cercetării științifice, consolidarea domeniului științelor educației, precum și pentru implicarea constantă în promovarea valorilor egalității de gen, echității și incluziunii sociale.

Diploma de Excelență a fost înmânată de către prorectorul pentru activitatea științifică Georgeta Stepanov, care a evidențiat profesionalismul, responsabilitatea și dedicarea dnei profesor, precum și contribuțiile semnificative la fortificarea alinierii dimensiunilor conceptuale și practice ale domeniului la nivel internațional, acestea constituind repere de excelență pentru comunitatea academică și societate.

Colegii doamnei Valentina Bodrug-Lungu de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie şi Asistență Socială au adresat mesaje de felicitare și apreciere pentru activitatea științifică, didactică și civică, exprimându-și recunoștința pentru impactul său durabil asupra dezvoltării educației și cercetării în Republica Moldova.

La mulți ani, stimată doamnă Valentina Bodrug-Lungu!

Published Вторник февраля 24th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Universitatea de Stat din Moldova și Academia Română au semnat două protocoale de colaborare

În spiritul consolidării cooperării academice și al promovării excelenței în cercetare și educație, au fost semnate două Protocoale de colaborare între Școala Doctorală Științe Juridice și...

Școala de Administrație Publică a USM și Fundația „Friedrich Ebert” au reunit factori de decizie și experți pentru un consens larg politic și societal privind reforma administrației publice locale

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert”, au organizat, în această săptămână, o masă rotundă cu tema:...

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM — premiați pentru performanțele obținute în Campionatul Municipiului Chișinău

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM au fost premiați de administrația Universității de Stat din Moldova pentru rezultatele remarcabile obținute în cadrul Campionatului Municipiului Chișinău...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved