Prof. Adam Burakowski de la Institutul de Studii Politice al Academiei Poloneze de Științe, a susținut astăzi, 27 februarie, o conferință publică dedicată temei „Crizele din Polonia și Europa Centrală”.

Evenimentul a fost organizat în cadrul Conferințelor Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) – platformă menită să promoveze dialogul academic internațional și dezbaterile pe teme de actualitate regională și europeană.

În intervenția sa, profesorul Adam Burakowski a analizat evoluțiile politice recente din Polonia și din statele Europei Centrale, evidențiind cauzele structurale ale crizelor politice, implicațiile acestora asupra democrației și statului de drept, precum și impactul asupra parcursului european al regiunii. Prelegerea a oferit o perspectivă comparativă valoroasă și o înțelegere aprofundată a dinamicilor geopolitice actuale.

La conferință au participat studenți și cadre didactice, care au avut oportunitatea de a interacționa direct cu invitatul, într-un dialog academic deschis și consistent. Sesiunea de întrebări și răspunsuri organizată la final a generat discuții aplicate, demonstrând interesul sporit al tinerilor pentru subiectele ce vizează transformările politice din spațiul european.

Published Пятница февраля 27th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Imperativele timpului în pandemie la USM: e-learningul cu examene on-line

Mediul academic de la USM, dar și cadrele didactice din întreaga lume s-au văzut nevoite să fie antrenate în procesul de trecere totală a activității educaționale...

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Cernobâl: Memorii și omagii peste ani la Universitatea de Stat din Moldova

Cel mai mare dezastru din secolul XX, cauzat de om, s-a produs la 26 aprilie 1986 la Centrala Atomoelectrică de la Cernobâl, situată pe teritoriul Ucrainei...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved