Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 02 martie, la Centrul MEDIACOR, evenimentul comemorativ — 34 de ani de la războiul de pe Nistru — „Cultura Memoriei și Recunoștinței: Moștenire, Prezent, Viitor”.
Manifestarea a reunit reprezentanți ai conducerii de vârf a statului, oficiali guvernamentali, membri ai mediului academic și invitați din diverse domenii, constituind un prilej de reflecție asupra importanței memoriei istorice și a responsabilității societății de a transmite valorile trecutului către generațiile viitoare.
La eveniment au participat Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării, Cristian Jardan, Ministrul Culturii, Anatolie Nosatîi, Ministrul Apărării, Ana Revenco, directoare STRATCOM.
În cadrul intervențiilor, participanții au adus un omagiu celor căzuți pentru apărarea independenței și suveranității Republicii Moldova, subliniind că memoria eroilor reprezintă un fundament moral al societății și o responsabilitate comună care trebuie cultivată permanent prin educație, cultură și solidaritate civică.
Evenimentul a continuat cu 2 paneluri de discuții. Panelul I: „De la memoria istorică la o cultură a memoriei și recunoștinței: concept național și contexte regionale”, moderat de către dr., conf. univ., Octavian Țîcu, a propus o reflecție asupra cadrului conceptual al memoriei istorice și asupra modului în care aceasta se transformă într-o cultură a recunoștinței la nivel național.
Panelul II: „Cultura Memoriei și Recunoștinței: istorie, istoriografie, surse documentare și politici instituționale”, moderat de către dr., prof. univ., Igor Șarov rectorul USM, a aprofundat dimensiunea științifică și instituțională a culturii memoriei. Comunicările au vizat rolul istoriografiei în cultivarea identității naționale, analiza foametei postbelice din perspectivă socio-politică, contribuția arhivelor la documentarea deportărilor și a conflictului armat din 1992, precum și conceptele, narațiunile și politicile memoriei asociate acestor evenimente.

Prin aceste două paneluri, conferința a configurat un cadru de dialog academic și instituțional menit să articuleze o viziune coerentă asupra memoriei ca fundament al coeziunii sociale și al responsabilității față de trecut.
Discursurile au evidențiat importanța promovării unei culturi a memoriei, capabile să conecteze moștenirea istorică cu realitățile contemporane și cu aspirațiile viitorului. În contextul provocărilor globale actuale, vorbitorii au accentuat necesitatea păstrării unității sociale și a valorilor democratice pentru care au luptat generațiile precedente.
La final, participanții au adoptat Rezoluția Conferinței.

Published Понедельник марта 2nd, 2026

Объявления и пресс-релизы

Managerii Universității de Stat din Moldova au avut o întrevedere cu conducerea Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Consolidarea relațiilor cu mediul academic din România continuă să fie o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova. În acest sens, rectorul Otilia Dandara și prorectorul...

APEL ÎNSCRIERE- CONCURSUL EUROPEAN « EU – MOLDOVA: STRONGER TOGETHER/ EU – MOLDOVA: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI» – 9 MAI 2026

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova anunță lansarea concursului european „UE – Moldova: împreună mai puternici”, organizat în cadrul proiectului Jean Monnet EU4JUST-RE...

Anunț privind deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor DRRM pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) anunță deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova.  Din bugetul DRRM, pot fi finanțate...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved