În perioada 26-27 februarie, Centrul Universitar Francofon al Universității de Stat din Moldova (CUF-USM) a organizat o amplă activitate de formare dedicată cadrelor didactice francofone, în cadrul proiectului: Consolidarea competențelor cadrelor didactice francofone ale USM pentru inovație, cunoaștere și europenizare / Renforcement des enseignants francophones de l’USM pour l’Innovation, les Savoirs et l’Européanisation.

Activitatea de formare s-a desfășurat pe parcursul a două zile și a reunit 39 de participanți: cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar, precum și studenți ai Facultății de Litere. Programul a fost susținut de două personalități academice de prestigiu de la Aix-Marseille Université: Fatima Chnane-Davin, profesoară universitară, membră a Consiliului Național al Universităților din Franța și a Înaltului Consiliu pentru Evaluarea Cercetării și Învățământului Superior, expertă în didactica limbii franceze și formarea profesorilor, și Karima Gouaich, doctor, conferențiar universitar, specialistă în plurilingvism în formarea profesorilor.

Cele două zile de formare au îmbinat prezentări conceptuale riguroase cu ateliere interactive centrate pe aplicabilitate imediată. Participanții au lucrat asupra unor instrumente și produse pedagogice concrete, explorând concepte precum: biografia lingvistică, intercomprehensiunea și interlangue, din perspectiva integrării lor în proiectarea didactică și în evaluarea competențelor plurilingve. Dimensiunea colaborativă a atelierelor a stimulat reflecția profesională și transferul direct al cunoștințelor în practică.

Formarea s-a încheiat cu un panel de discuții deschis, care a facilitat dialogul între formatori și participanți, clarificarea unor direcții metodologice și identificarea unor perspective de colaborare viitoare.

Cea de-a treia zi a fost consacrată lucrului aplicat cu echipa de proiect. În această etapă s-a realizat un proces de consolidare a curriculei, integrând inovațiile metodologice identificate în timpul mobilităților și al formării intensive. Acest demers asigură transformarea experienței de formare într-un impact structural asupra programelor francofone de la Facultatea de Litere a USM, în acord cu standardele europene și cu obiectivele de europenizare asumate instituțional.

Activitatea s-a încheiat într-un registru cultural, printr-un moment dedicat valorizării dialogului intercultural și consolidării relațiilor academice franco-moldave, reafirmând francofonia ca spațiu al excelenței, al deschiderii și al cooperării.

Proiectul, care reunește cadre didactice ale Facultății de Litere în jurul unui demers de modernizare și europenizare curriculară, este coordonat de CUF-USM, în parteneriat cu Institutul Național Superior pentru Formarea Profesorilor și Educație din cadrul Universității Aix-Marseille, Franța. Acesta se desfășoară în cadrul programului FEF-R „Cooperare universitară franco-moldavă” și beneficiază de finanțarea Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe al Franței.

Activitatea a fost realizată cu sprijinul Ambasadei Franței în Republica Moldova, care susține consolidarea parteneriatelor universitare franco-moldave și dezvoltarea francofoniei academice, precum și al Alianței Franceze din Moldova, partener instituțional în implementarea programului FEF-R.

Published Вторник марта 3rd, 2026

Объявления и пресс-релизы

Sébastien Floquet, cercetător la Institutului Lavoisier din Versailles și profesor la Universitatea Paris-Saclay, Franța — Doctor Honoris Causa al USM

Senatul Universității de Stat din Moldova i-a acordat astăzi, 29 mai 2026, titlul onorific de Doctor Honoris Causa profesorului universitar Sébastien Floquet, cercetător în cadrul Institutului...

USM a organizat Conferința Națională cu participare internațională „Materiale Avansate în Biofarmaceutică și Tehnică”

Universitatea de Stat din Moldova a organizat astăzi Conferința Națională cu participare internațională „Materiale Avansate în Biofarmaceutică și Tehnică”, eveniment organizat de Institutul de Chimie și...

Dialog strategic cu delegația Grupului Băncii Mondiale în Republica Moldova privind reforma administrației publice

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit ieri, 27 mai, o întrevedere oficială între rectorul USM, Otilia Dandara, directorul Școlii de Administrație Publică a USM, Sergiu...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved