Administrația Universității de Stat din Moldova (USM), în colaborare cu Biserica „Întâmpinarea Domnului” a asigurat cu echipament vestimentar, ochelari și mănuși personalul tehnic al USM.

Rectorul Universității de Stat din Moldova, conf. univ., dr. Igor Șarov a subliniat că viabilitatea parteneriatului dintre USM și Biserica „Întâmpinarea Domnului” se materializează în proiecte cu impact asupra comunității universitare. „Echipamentul vestimentar unic va contribui la promovarea instituției și, bineînțeles, la consolidarea colectivului.”

Pentru studenții cazați în căminele Universității de Stat din Moldova au fost donate seturi de lenjerie de pat. Totodată, angajaților din cămine le-au fost repartizate 35 de pachete sociale.

De asemenea, din 1 septembrie, 35 de angajați și studenți ai USM vor beneficia de masa de prânz gratuit.

Părintele Octavian Moșin, parohul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” a menționat că a doua cea mai importantă lucrare a Bisericii este activitatea filantropică. În context, a mulțumit tuturor credincioșilor implicați în realizarea acestor proiecte, în special, dnei Lucia Malachi, care a donat materialul și dnei Anghelina Aleinic, care a realizat seturile de lenjerie de pat pentru studenți.

Menționăm că proiectul demarat de Administrația Universității de Stat din Moldova și Biserica „Întâmpinarea Domnului” va continua și va acoperi treptat și alte necesități existente în rândul studenților și angajaților USM.

Published Понедельник августа 30th, 2021

Объявления и пресс-релизы

Mesajul rectorului USM cu ocazia Zilei Profesionale a Istoricului

Stimați istorici, cercetători, cadre didactice, doctoranzi, studenți și toți cei dedicați cunoașterii trecutului, Cu prilejul Zilei profesionale a istoricilor, adresez sincere felicitări și expresii de înaltă...

Delegația WSG University din Bydgoszcz, Polonia, în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a găzduit, la 18 iunie 2026, vizita oficială a unei delegații a WSG University din Bydgoszcz (Polonia), una dintre cele mai dinamice...

Vizită de lucru la Institutul de Fizică Aplicată al USM: Evaluarea potențialului științific și a infrastructurii de cercetare

În vederea dezvoltării dialogului instituțional, conducerea Universității de Stat din Moldova a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Fizică Aplicată (IFA) al USM. Rectorul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved