Nick Pietrowicz, Chargé d’Affaires a.i. al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova a susținut astăzi la USM, o lecție publică cu tema „35 Years of U.S.–Moldovan Partnership”.

Evenimentul a reunit studenți și cadre didactice de la facultățile Relații Internaționale și Științe Politice și de la Științe Economice, cercetători și membri ai comunității academice interesați de cooperarea internațională și evoluțiile geopolitice contemporane.

La deschiderea evenimentului au participat prim-prorectorul Otilia Dandara, prorectorul pentru activitatea economico-financiară și relaţii internaţionale, Vladimir Dolghi și reprezentanți ai Ambasadei SUA la Chișinău.

În cadrul întâlnirii au fost abordate principalele etape ale dezvoltării relațiilor bilaterale dintre Statele Unite ale Americii și Republica Moldova, fiind evidențiate realizările și perspectivele parteneriatului în domeniile economic, instituțional și educațional. Discuțiile au oferit participanților o perspectivă amplă asupra impactului cooperării moldo-americane asupra proceselor de modernizare și dezvoltare ale Republicii Moldova.

Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Științe Economice și Centrul de Studii și Cercetări Economice (CESR) în cadrul proiectului Climate Engine, cu sprijinul Climate-KIC și are scopul de a contribui la consolidarea dialogului academic și la promovarea schimbului de idei privind cooperarea internațională și provocările actuale globale.

Published Пятница марта 13th, 2026

Объявления и пресс-релизы

ANUNȚ SECUNDAR (Second Call): Conferința Națională cu Participare Internațională „Materiale Avansate în Biofarmaceutică și Tehnică”

Având în vedere interesul crescut manifestat de comunitatea academică și numeroasele solicitări primite, Comitetul de Organizare are plăcerea de a anunța prelungirea perioadei de înscriere și...

Memorandum de colaborare între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea George Mason din SUA cu privire la susținerea și dezvoltarea inițiativelor educaționale interculturale

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea George Mason din Statele Unite ale Americii au semnat un Memorandum de colaborare, având ca obiectiv stimularea activităților și...

Universitatea de Stat din Moldova, mai aproape de viitorii studenți la târgurile universitare din țară

Universitatea de Stat din Moldova a fost prezentă la târgurile universitare desfășurate pe 4 aprilie la Căușeni și Bălți, unde a interacționat direct cu sute de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved