Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), conf.univ., dr., Igor Șarov și Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Adrian Dupu au semnat astăzi, 31 august, contractele de finanțare nerambursabilă privind crearea „Centrului de Informare a României” și organizarea „Colocviului internațional Eugeniu Coșeriu-100” la USM.

Conf. univ., dr., Igor Șarov a mulțumit Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova pentru suportul financiar acordat Universității de Stat din Moldova. „Implementarea acestor două proiecte va contribui esențial la cunoașterea și promovarea culturii și a civilizației românești în rândul comunității universitare. Vom depune toate eforturile necesare astfel încât proiectele să fie realizate în termen, conform graficului stabilit.”

Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu a felicitat Universitatea de Stat din Moldova pentru rezultatul obținut în cadrul concursului de proiecte finanțate de DRRM subliniind că pe lângă faptul că USM este cea mai mare instituție de învățământ superior din Republica Moldova, aceasta este și cel mai fidel ambasador cultural al României la Chișinău. 

Menționăm că „Colocviului internațional Eugeniu Coșeriu-100” se va desfășura în perioada 24 – 26 septembrie 2021, în parteneriat cu Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava, România,  Universitatea Naţională „Yurii Fedkovici”, Cernăuţi, Ucraina și cu Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, Chișinău. Obiectivul general al proiectului este centrat pe valorificarea patrimoniului științific creat de Eugeniu Coșeriu și cuprinde o vastă tematică de cercetare, abordată într-o măsură mai mare sau mai mică de ilustrul savant.

Proiectul „Centrul de informare a României” are ca scop promovarea, în mediul studențesc universitar din Republica Moldova, a valorilor românești recunoscute la nivel european. În cadrul acestuia va fi dotată o sală cu echipament necesar desfășurării activităților online, dar și a înregistrării și plasării acestora pe o platformă web. De asemenea, va fi achiziționat scanner performant care ar permite digitalizarea bibliotecii (documente, reproduceri grafice, artistice) și plasarea lor pe site-ul Centrului.

Published Вторник августа 31st, 2021

Объявления и пресс-релизы

ANUNȚ COST Info Day 2026: oportunități europene pentru cercetare și inovare

Departamentul de Cooperare Internațională al Universității de Stat din Moldova invită comunitatea academică să participe la sesiunea online de informare „COST Info Day 2026”, dedicată oportunităților...

USM explorează direcții de cooperare cu organizația internațională Heavenly Culture, World Peace, Restoration of Light (HWPL)

Universitatea de Stat din Moldova continuă să își consolideze dimensiunea internațională prin dezvoltarea unor noi parteneriate orientate spre educație, dialog și cooperare globală. În acest context...

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit atelierul privind Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Armenia și Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit, ieri, 09 iunie, Atelierul privind Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Armenia și Moldova, inclusiv recomandări privind nomenclatorul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved