În contextul Zilelor Internaționale ale Francofoniei, Universitatea de Stat din Moldova (USM), prin Filiera francofonă a Facultății de Drept, în colaborare cu Ambasada Franței în Republica Moldova, a organizat astăzi, 19 martie 2026, conferința internațională „Provocările profesiilor juridice în era digitală”.

Oferind un cadru de dialog academic, conferința a reunit experți internaționali, magistrați, cadre didactice, studenți și elevi ai claselor bilingve francofone. Discuțiile au vizat impactul inteligenței artificiale și al transformării digitale asupra profesiilor juridice și a sistemelor democratice contemporane.

În deschiderea evenimentului, au adresat mesaje de salut Ambasadoarea Franței în Republica Moldova, E.S. Dominique Waag; rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara; șefa cabinetului Ministrului Educației și Cercetării, Elena Podoleanu; secretarul de stat al Ministerului Justiției, Eduard Serbenco; deputată în Parlamentul Republicii Moldova, Marcela Adam și în regim online prim-secretar, Reprezentanța permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei, Nicolae Coslet, alături de Ambasadoarea Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană, Daniela Moraru. Printre invitații de onoare au fost: directorul adjunct al Școlii naționale a magistraturii din Franța, Haffide Boulakras; directoarea Departamentului Internațional al Școlii Naționale a Magistraturii, Franța, Emmanuelle Laudic Baron și Claire Harismendy, responsabilă de misiune în cadrul Departamentului Internațional al Școlii Naționale a Magistraturii, Franța.

Printre invitații de onoare au fost: directorul adjunct al Școlii naționale a magistraturii din Franța, Haffide Boulakras; directoarea Departamentului Internațional al Școlii Naționale a Magistraturii, Franța, Emmanuelle Laudic Baron și Claire Harismendy, responsabilă de misiune în cadrul Departamentului Internațional al Școlii Naționale a Magistraturii, Franța. 

Programul a inclus, de asemenea, două mese rotunde tematice și un atelier pedagogic interactiv, care a facilitat dialogul dintre elevi, studenți și profesioniști ai sectorului juridic, evidențiind oportunitățile academice și profesionale dezvoltate în cadrul cooperării franco-moldovenești.

Organizat cu sprijinul partenerilor instituționali din Republica Moldova și Franța, evenimentul a reprezentat o platformă de dialog academic internațional, promovând valorile francofoniei, cooperarea universitară și modernizarea educației juridice în context european.

Published Четверг марта 19th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Stanislav Poznakomkin, directorul Muzeului de Științe ale Naturii al USM, la 85 de ani!

Universitatea de Stat din Moldova are deosebita plăcere să-i aducă omagii domnului Stanislav Poznakomkin, cu prilejul frumoasei sale aniversări. Domnul Stanislav Poznakomkin face parte din pleiada...

Admiterea la studiile de doctorat în anul universitar 2020/2021

ADMITEREA din  anul 2020 la studiile superioare de doctorat la Universitatea de Stat din Moldova este organizată  în 11 Școli Doctorale, fondate de USM, și în 8...

ȘCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE UMANISTE DIN CADRUL CONSORȚIULUI NAȚIONAL ADMINISTRAT DE UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

ANUNŢ Se anunţă susţinerea publică a tezei de doctorat cu titlul: IMAGOLOGIA LITERARĂ: ȘCOLI, DIRECȚII, METODE elaborată de către studenta-doctorandă IOVU Elizaveta, program de doctorat: 622.03...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved