Reprezentanta Departamentului Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere (TILA),  dr., lector universitar, Ina Sîtnic a participat la Seminarul de informare privind extinderea UE („Awareness-raising seminar on enlargement”), organizat de Direcția Generală Interpretare (DG SCIC) a Comisiei Europene, în perioada 16-17 martie curent.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European și ai Consiliului Europei, precum și reprezentanți ai mediului academic, pentru a discuta rolul esențial al traducerii, interpretării și al profesiilor în domeniul lingvistic în configurarea viitorului Uniunii Europene.

În cele două zile, participanții s-au concentrat asupra tendințelor actuale în formarea traducătorilor și interpreților, din perspectiva angajatorilor din instituțiile europene, precum și asupra măsurilor adoptate de DG SCIC pentru a răspunde nevoilor generate de viitoarele extinderi ale UE. De asemenea, discuțiile au vizat eforturile de consolidare a capacității lingvistice ale statelor candidate, precum și rolul universităților în elaborarea programelor de formare adaptate cerințelor europene.

În cadrul seminarului, Ina Sîtnic, dr., lector universitar la Departamentul TILA, a prezentat strategii eficiente de promovare a vizibilității traducătorilor și interpreților și exemple de bune practici în materie de promovare și comunicare, menite să contribuie la atragerea studenților către programul de studii Traducere și Interpretare, valorificând totodată experiența colectivă a cadrelor didactice și a studenților departamentului.

Izabella Badiu, șefa Unității române de interpretare din cadrul Direcției Generale Logistică și Interpretare pentru Conferințe (DG LINC) a Parlamentului European, și-a exprimat deschiderea de a sprijini inițiativele universității noastre.

Published Понедельник марта 23rd, 2026

Объявления и пресс-релизы

Studenți USM au explorat competențele viitorului la o conferință internațională dedicată inovării și standardizării

Un grup de 32 de studenți de la Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova, au participat la Conferința Internațională „Standards 4Future Skills...

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit lucrările Sesiunii Științifice a Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie, ajunsă în acest an la cea de-a XII-a ediție

Pe 5 iunie 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit lucrările Sesiunii Științifice a Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie, ajunsă în acest an la...

Universitatea de Stat din Moldova a participat la Conferința Științifică Internațională „Agriculture for Life, Life for Agriculture”

Cercetători de la Universitatea de Stat din Moldova au participat, în perioada 4-6 iunie, la Conferința Științifică Internațională „Agriculture for Life, Life for Agriculture», organizată de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved