Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova își extinde cooperarea internațională prin stabilirea unui parteneriat cu Universitatea din Toledo (Ohio, SUA). În acest context, cele două instituții au semnat un Memorandum de colaborare, orientat spre dezvoltarea schimbului de expertiză în domenii esențiale pentru administrația publică modernă. 

Parteneriatul vizează extinderea oportunităților de formare pentru funcționarii publici, studenți și profesori, prin facilitarea mobilității academice și a dezvoltării profesionale continue. Printre activitățile planificate se numără elaborarea și implementarea unor programe comune de instruire, organizarea de webinare și conferințe internaționale, realizarea de cercetări și publicații în comun, precum și desfășurarea vizitelor de studiu.

Implementarea inițiativelor prevăzute în cadrul acestui parteneriat fac parte din activitățile desfășurate în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților autorităților publice și a funcționarilor publici din Republica Moldova”, organizat de Universitatea de Stat din Moldova (Școala de Administrație Publică), cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, în perioada aprilie 2024 — martie 2027.

Published Среда марта 25th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Acord de colaborare între USM și Universitatea Umanitară de Stat din Rivne (UUSR) din Ucraina

Instituția noastră a oficializat un nou parteneriat de cooperare academică și științifică prin semnarea unui acord de colaborare cu Universitatea Umanitară de Stat din Rivne, Ucraina...

USM și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își extind colaborarea academică și proiectele transfrontaliere

De-a lungul timpului, Universitatea de Stat din Moldova dezvoltă o colaborare solidă cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, România, în ceea ce privește modernizarea ofertelor...

Profesorul USM, Sergiu Corlat, ales în Comitetul Internațional al EJOI

Suntem mândri că lotul olimpic al Republicii Moldova la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori din acest an, a fost coordonat de Sergiu Corlat, doctor, profesor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved