Cu prilejul aniversării a 50 de ani de activitate profesională, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a adresat un mesaj de felicitare doamnei profesor universitar,doctor habilitat Galina Lupașcu, membru corespondent în cadrul Academiei de Științe a Moldovei, exprimând înalta apreciere pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul științei.

În mesajul său, rectorul a subliniat că acest moment aniversar reprezintă o oportunitate de a evidenția un parcurs profesional exemplar, marcat de rigoare, perseverență și devotament față de cercetare. Activitatea științifică a doamnei Galina Lupașcu, în special în domeniul geneticii, a adus rezultate valoroase atât pe plan teoretic, cât și aplicativ, contribuind semnificativ la dezvoltarea cercetărilor și la consolidarea prestigiului academic la nivel național și internațional.

Totodată, a fost evidențiat rolul său esențial în promovarea unor concepții inovatoare privind interacțiunea plantelor cu patogenii, identificarea mecanismelor de reziliență și rezistență la maladii, precum și în dezvoltarea unor genotipuri noi, cu potențial biologic înalt, adaptate provocărilor mediului. Prin întreaga sa activitate, doamna Galina Lupașcu se afirmă drept un model de profesionalism, integritate și excelență academică pentru comunitatea universitară.

În încheiere, rectorul USM i-a transmis urări de sănătate, bunăstare, noi realizări științifice și împliniri personale, exprimându-și convingerea că rezultatele sale vor continua să inspire generațiile viitoare de cercetători.

Published Среда апреля 8th, 2026

Объявления и пресс-релизы

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „Particularități structural-semantice ale unităților frazeologice (în baza zoonimelor) în limba engleză” a dnei Felicia BANU

Pe data de 3 noiembrie 2020, la ora 14.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M.Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

MYKOLAS ROMERIS UNIVERSITY, LITUANIA — MOBILITĂȚI ACADEMICE PENTRU STUDENȚI

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, MYKOLAS ROMERIS UNIVERSITY, LITUANIA oferă, pentru semestrul II (de primăvară) al anului academic...

ARISTOTLE UNIVERSITY OF THESSALONIKI, GREECE — MOBILITĂȚI ACADEMICE PENTRU STUDENȚI

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, ARISTOTLE UNIVERSITY OF THESSALONIKI, GREECE oferă, pentru semestrul II (de primăvară) al anului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved