Cu prilejul aniversării a 50 de ani de activitate profesională, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a adresat un mesaj de felicitare doamnei profesor universitar,doctor habilitat Galina Lupașcu, membru corespondent în cadrul Academiei de Științe a Moldovei, exprimând înalta apreciere pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul științei.

În mesajul său, rectorul a subliniat că acest moment aniversar reprezintă o oportunitate de a evidenția un parcurs profesional exemplar, marcat de rigoare, perseverență și devotament față de cercetare. Activitatea științifică a doamnei Galina Lupașcu, în special în domeniul geneticii, a adus rezultate valoroase atât pe plan teoretic, cât și aplicativ, contribuind semnificativ la dezvoltarea cercetărilor și la consolidarea prestigiului academic la nivel național și internațional.

Totodată, a fost evidențiat rolul său esențial în promovarea unor concepții inovatoare privind interacțiunea plantelor cu patogenii, identificarea mecanismelor de reziliență și rezistență la maladii, precum și în dezvoltarea unor genotipuri noi, cu potențial biologic înalt, adaptate provocărilor mediului. Prin întreaga sa activitate, doamna Galina Lupașcu se afirmă drept un model de profesionalism, integritate și excelență academică pentru comunitatea universitară.

În încheiere, rectorul USM i-a transmis urări de sănătate, bunăstare, noi realizări științifice și împliniri personale, exprimându-și convingerea că rezultatele sale vor continua să inspire generațiile viitoare de cercetători.

Published Среда апреля 8th, 2026

Объявления и пресс-релизы

27 aprilie — Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova

În fiecare an, pe 27 aprilie, onorăm Drapelul de Stat al Republicii Moldova — simbol al identității, independenței, suveranității și unității naționale. Tricolorul ne definește ca...

Membrii USM au participat la târgurile educaționale desfășurate în Soroca și Hîncești

Sute de elevi au descoperit oportunitățile oferite de Universitatea de Stat din Moldova. Reprezentanții mai multor facultăți au participat sâmbătă, 25 aprilie, la două târguri organizate...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București consolidează dialogul academic în cadrul celei de-a VII-a ediții a Conferințelor București-Chișinău

Cea de-a VII-a ediție a Conferințelor București-Chișinău, organizată de Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București, aduce anul acesta în prim-plan o temă de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved