Dragă comunitate academică a Universității de Stat din Moldova,

Stimați colegi, profesori, cercetători, dragi studenți,

În preajma Sfintelor Sărbători de Paști, când lumina Învierii ne reamintește de biruința vieții asupra întunericului și de puterea speranței și a renașterii, vă adresez gânduri de bine și urări de pace sufletească.

Această perioadă ne invită la reflecție, la regăsirea echilibrului interior și la redescoperirea valorilor care ne unesc — solidaritatea, bunătatea, responsabilitatea și respectul reciproc. Învierea lui Hristos ne inspiră nu doar spiritual, ci și uman, chemându-ne la înnoire lăuntrică și la cultivarea luminii prin faptele și alegerile noastre de zi cu zi.

Universitatea este un spațiu al căutării adevărului prin studiu, cercetare și aspirații spre noi reușite, iar misiunea noastră capătă sens deplin atunci când cunoașterea este însoțită de înțelepciune, empatie și grijă față de ceilalți. Împreună — profesori, cercetători, studenți și personal administrativ — construim o comunitate academică puternică prin unitate, încredere și aspirații comune.

Vă doresc ca aceste zile de sărbătoare să vă aducă liniște, bucurie și armonie în suflet și în familie, iar lumina Învierii să vă călăuzească spre noi împliniri personale și profesionale.

Hristos a Înviat!

Cu aleasă considerație,

Otilia Dandara

Rector Universitatea de Stat din Moldova

Published Пятница апреля 10th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved