Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a doua ediție a Concursului de Elocință, un eveniment academic de anvergură organizat în format hibrid, reunind studenți și experți din spațiul universitar francofon.

Evenimentul, structurat în două etape, a avut drept scop dezvoltarea competențelor de argumentare, gândire critică și exprimare publică ale studenților de la ciclurile de licență, masterat și doctorat, precum și consolidarea cooperării academice în cadrul spațiului universitar francofon.

Prima etapă a concursului a presupus susținerea unui discurs la tema „Les décideurs d’hier doivent-ils décider de l’avenir de demain?”, subiect comunicat participanților în prealabil. În urma evaluării individuale realizate de membrii juriului, cei mai buni concurenți au fost selectați pentru finală.

Etapa finală a reunit cei mai performanți participanți, care au prezentat discursuri la tema „Pour être libres, devons-nous parfois accepter d’être contraints?”, demonstrând excelență în arta argumentării și a discursului public.

Juriul concursului a fost constituit din personalități marcante ale mediului juridic francofon, printre care Hugues Fulchiron, Vincent Egéa, Nordine Latrèche, Elie Brandmeyer și Séverin Van Gastel – experți recunoscuți la nivel internațional în domeniul dreptului. Organizatorii menționează că acești profesori vor preda, începând cu anul academic următor, în cadrul programului de diplomă dublă Sorbona–USM, contribuind la internaționalizarea ofertei educaționale.

În urma deliberărilor, clasamentul final a fost următorul:

Locul I: KOKOUYE Albert (Université d’Angers)

Locul II: Țurcan Ionela (Facultatea de Drept, USM)

Locul III: SLAMANI Omrane (Université Saint Louis)

Concursul a fost organizat în parteneriat cu Filiera Francofonă Drept, Colegiul Juridic Franco-Român, Universitatea din Nîmes, Institutul de Studii Juridice la Distanță al Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Biroul Național AUF Moldova și Restaurantul Mi Piace.

Published Пятница апреля 10th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Universitatea de Stat din Moldova și Academia Română au semnat două protocoale de colaborare

În spiritul consolidării cooperării academice și al promovării excelenței în cercetare și educație, au fost semnate două Protocoale de colaborare între Școala Doctorală Științe Juridice și...

Școala de Administrație Publică a USM și Fundația „Friedrich Ebert” au reunit factori de decizie și experți pentru un consens larg politic și societal privind reforma administrației publice locale

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert”, au organizat, în această săptămână, o masă rotundă cu tema:...

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM — premiați pentru performanțele obținute în Campionatul Municipiului Chișinău

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM au fost premiați de administrația Universității de Stat din Moldova pentru rezultatele remarcabile obținute în cadrul Campionatului Municipiului Chișinău...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved