Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 28 aprilie, masa rotundă intitulată „Managementul sustenabil — o nouă paradigmă pentru entitățile autohtone”. Evenimentul a reprezentat o platformă de dialog între mediul academic, autorități publice și sectorul de afaceri, având ca scop alinierea practicilor locale la standardele europene de dezvoltare durabilă.

Inițiativa a fost susținută prin colaborarea dintre Departamentul Administrarea Afacerilor, proiectul Horizon Europe „STAR” și proiectul științific „Consolidarea mecanismelor socio-economice și juridice de asigurare a bunăstării și securității cetățenilor (CONSEJ)”.

Conferința s-a desfășurat în două etape: sesiuni de intervenții pe diferite dimensiuni, unde reprezentanții au evidențiat aspectele ce țin de reziliența în agricultură; transparență și guvernare; dimensiunea culturală; sprijin financiar și resurse ale diasporei; și panel-uri tematice cu privire la „Tranziția către managementul sustenabil: provocări reale și perspective pentru entitățile autohtone” și „Integrarea managementului sustenabil în procesele manageriale: decizii, politici și mecanisme de aplicare”

În cadrul sesiunilor au participat vorbitori precum: Șeful Direcției produse de origine vegetală din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova, Grigore Baltag; Șeful Departamentului Cercetare și Inovare al USM, Veronica Prisăcaru; directorul proiectului Horizon Europe STAR, Elena Fleacă; Directorul interimar al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Diana Cașalîc; și Președintele Institutului European de Studii pentru Dezvoltare (Paris, Franța), Dorina Roșca.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, facilitând schimbul de idei și identificarea unor direcții concrete de colaborare și dezvoltare.

 

Published Вторник апреля 28th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Promovăm profesia didactică în rândul studenților noștri

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 02 aprilie, sesiunea de informare în cadrul campaniei Ministerului Educației și Cercetării „FII PRO! Alege să devii profesor!”...

Invitație! Etapa a III-a a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești, ediția a XXX-a, cu genericul „Angajamentul tinerilor în promovarea dezvoltării durabile”, dedicată aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova

Stimată Comunitate academică, Stimați profesori, dragi studenți, Departamentul Cercetare și Inovare și Asociația Studenților a Universității de Stat din Moldova vă invită să participați la etapa...

Universitatea de Stat din Moldova a inaugurat Centrul pentru Studenți Internaționali

Universitatea de Stat din Moldova (USM) anunță inaugurarea Centrului pentru Studenți Internaționali — un spațiu modern amplasat în campusul universitar din strada Ialoveni nr. 100. Centrul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved