Un grup de doctoranzi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (ICJPS) al Universității de Stat din Moldova a finalizat un program intens de formare axat pe integrarea cercetării teoretice cu analiza datelor sociale și transpunerea acestora în politici publice eficiente. Activitatea a vizat consolidarea competențelor metodologice și stimularea schimbului de idei între cercetătorii din Republica Moldova și România. 

Formările au beneficiat de contribuția experților invitați din România, printre care: Horațiu Rusu, dr. în sociologie, prof. univ., Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu; Bogdan Voicu, dr. în sociologie, cercetător științific gradul I, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română; Livia-Dana Pogan, lector univ., Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu; Bianca-Mădălina Popa, asist. univ., Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. 

Pe parcursul celor trei zile de formare, au fost abordate subiecte privind dimensiunile esențiale ale procesului de cercetare modernă. Primele sesiuni s-au concentrat pe fundamentarea teoretică, explorând metodologii avansate de analiză a literaturii științifice și standarde europene de raportare și evaluare a calității studiilor, oferind feedback direct pe proiectele doctorale ale participanților. Ulterior, a fost prezentată analiza surselor și tipurilor de date sociale, utilizarea bazelor de date naționale și internaționale, precum și etica utilizării acestora, triangularea și reproductibilitatea în cercetare.

Formarea s-a încheiat cu o activitate aplicativă, în cadrul căreia participanții au elaborat și prezentat lucrări bazate pe propriile cercetări doctorale, demonstrând capacitatea lor de a traduce rezultatele științifice în recomandări concrete de politică publică. 

Sesiunile de formare s-au desfășurat sub egida proiectului de cercetare „Promovarea coeziunii sociale în România și Republica Moldova: relevarea tendințelor și cartografierea politicilor în contextul noului cadru de coeziune europeană” (cod 25.80013.0807.45 ROMD).

Published Среда апреля 29th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Studenții USM, parte a unei experiențe academice internaționale în cadrul Erasmus+ BIP Global Citizenship in Multicultural Academic Settings

Patru studente ale Universității de Stat din Moldova au participat, în luna mai, la programul Erasmus+ Blended Intensive Programme (BIP) „Global Citizenship in Multicultural Academic Settings”...

Universitatea de Stat din Moldova – prezentă la Forumul cercetătorilor 2026

Reprezentanți ai Universitatea de Stat din Moldova au participat joi, 21 mai, la cea de-a III-a ediție a Forumului Cercetătorilor „Împreună mai puternici în Spațiul European...

Cercetători și doctoranzi ai USM — interesați de oportunitățile de finanțare oferite de programele europene

Reprezentanți ai comunității academice a USM au participat la sesiunea de informare cu tema: „Cum să scrii o propunere competitivă pentru finanțare individuală a cercetării din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved