Instituția noastră a fost vizitată astăzi, 29 aprilie, de Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Excelența Sa Nikolaos Krikos, care a avut o întrevedere cu rectorul USM, Otilia Dandara, și cu prorectorul USM, Veaceslav Kulcițki, în cadrul căreia au fost trasate noi direcții de colaborare, menite să apropie cultura elenă de comunitatea academică.

Discuția s-a axat pe promovarea și susținerea noii programe din cadrul Facultății de Litere — Traducere și interpretare (limba engleză și greacă), care răspunde unei necesități pe piața muncii de formare a specialiștilor capabili să faciliteze comunicarea. La întrevedere a participat și decanul facultății, Ludmila Usatîi, care a subliniat importanța acestei cooperări în contextul interesului studenților pentru specialitatea lansată recent la USM.

Totodată, oficialii au discutat despre dezvoltarea unor noi inițiative în ceea ce privește mobilitățile academice pentru studenți și cadre didactice din ambele țări, menite să faciliteze schimbul de experiență și extinderea ofertei educaționale.

Universitatea de Stat din Moldova și Ambasada Republicii Elene își propun ca acest parteneriat să devină un pilon de referință pentru viitoarele proiecte educaționale și culturale comune.

Published Среда апреля 29th, 2026

Объявления и пресс-релизы

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved