În ultimii ani, studenții noștri devin tot mai familiarizați cu sistemul administrativ public al țării, datorită participării lor la programul de stagii organizat la inițiativa Guvernului Republicii Moldova. Astăzi, universitatea noastră a găzduit o sesiune de informare, în cadrul căreia tinerii au fost încurajați să aplice la cea de-a V-a ediție a Programului de stagii în sistemul administrativ public.

În deschiderea sesiunii, prorectorul pentru activitate didactică și studențească, Georgeta Stepanov, a subliniat importanța implicării tinerilor în procesele administrative și rolul acestora în modernizarea instituțiilor statului, încurajându-i să fie cât mai activi pentru a acumula experiența necesară unei cariere de succes — acasă.

De asemenea, reprezentanți ai partenerilor instituționali și ai autorităților publice au prezentat oportunitățile de dezvoltare profesională oferite de program, precum și impactul pe care tinerii îl pot avea asupra procesului decizional și a implementării politicilor publice.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, urmată de discuții informale, oferind studenților posibilitatea de a interacționa direct cu reprezentanții instituțiilor implicate și de a obține informații suplimentare despre procesul de aplicare.

Cei interesați, sunt încurajați să accese platforma informativă — https://eu4moldova.eu/support-for-eu-integration-ro/#internship pentru a afla mai multe detalii.

 

Published Четверг апреля 30th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Din prima sursă: cursurile Universității de Stat din Moldova se reiau din 1 septembrie

Universitatea de Stat din Moldova a decis reluarea cursurilor din 1 septembrie 2020. În condițiile generate de noul coronavirus, activitățile didactice la Universitatea de Stat din...

Mesajul USM de Ziua internațională a tineretului

USM adresează tradiționalul mesaj de felicitare de Ziua internațională a tineretului – sărbătoarea optimismului și tinereții, încrederii și independenței. Tinerețea este o perioadă minunată în viața...

Susținerea tezei de doctor în științe ale educației cu titlul: „Repere teoretice și metodologice de formarea a competenței de reziliență climatică la adolescenți”

Școala Doctorală de Psihologie și Științe ale Educației a Universității de Stat din Moldova  anunță pentru data de 21 august 2020, ora 11:00, în bir. 401...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved