Universitatea de Stat din Moldova a găzduit , un eveniment academic de referință organizat de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” și Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, în parteneriat cu Școala Doctorală Științe Juridice și Economice și Asociația „Conștiință și Libertate”.

Evenimentul a reunit personalități marcante din mediul academic și instituțional din Republica Moldova, precum și reprezentanți ai societății civile și ai administrației publice, inclusiv invitați din România, Statele Unite ale Americii și Regatul Unit. Evenimentul a oferit o platformă interdisciplinară de reflecție asupra libertății de conștiință în contextul transformărilor sociale, politice și juridice contemporane.

Lucrările conferinței au debutat cu sesiunea plenară, moderată de reprezentanți ai instituțiilor organizatoare, fiind deschisă prin alocuțiuni susținute de conducerea acestora. În cadrul sesiunii plenare, au fost prezentate comunicări științifice de actualitate, susținute de experți naționali și internaționali, care au abordat teme precum fundamentele etice ale libertății de conștiință, raportul dintre drept și religie, precum și provocările generate de digitalizare și securitate.

Programul a inclus, de asemenea, ateliere tematice dedicate interferențelor dintre literatură, filosofie și religie, precum și relației dintre libertate, drept și societate. Comunicările au evidențiat perspective variate — de la dimensiunile filosofice ale conceptului de conștiință, până la implicațiile juridice în procesul de integrare europeană și rolul educației în promovarea valorilor democratice.

Un moment distinct al evenimentului l-a constituit lansarea Jurnalului „Conștiință și Libertate”, ediția 2025, contribuind la consolidarea cercetării științifice în domeniu și la diseminarea rezultatelor academice relevante.

Published Понедельник мая 4th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Admiterea la USM: organizare și implicare pentru un proces eficient

O nouă zi de admitere înseamnă o nouă șansă pentru candidați de a-și alege viitorul profesional. În această dimineață, membrii Comisiei de admitere a Universitatea de...

A fost dat startul Admiterii 2026 la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a dat astăzi, 27 iulie, startul procesului de admitere pentru anul de studii 2026-2027. Cu acest prilej, a avut loc ședința...

La USM a fost inaugurat workshopul internațional „Conflictele Memoriei în Ucraina, Republica Moldova și Georgia”,

Universitatea de Stat din Moldova (USM), în parteneriat cu Moldova-Institut Leipzig (MIL), a inaugurat astăzi lucrările workshopului internațional „Conflictele memoriei în Ucraina, Republica Moldova și Georgia”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved