Consolidarea cooperării academice și instituționale, prin dezvoltarea mobilităților pentru studenți și cadre didactice, implementarea proiectelor educaționale și de cercetare, organizarea de activități comune, precum și extinderea oportunităților de internaționalizare sunt prevederile Acordului de colaborare, stabilit între Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) și Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT).

Documentul a fost semnat la Timișoara de către prof. univ. dr. Sergiu Băieșu, decanul Facultății de Drept a USM și prof. univ. dr. Lucian Bercea, decanul Facultății de Drept a UVT.

Primele acțiuni în cadrul acestui parteneriat au fost realizate, prin participarea delegației Facultății de Drept a USM, în perioada 29 aprilie – 4 mai 2026, la o vizită academică organizată la Facultatea de Drept a UVT, în contextul desfășurării prestigioasei competiții internaționale Central and Eastern European Moot Court Competition.

Competiția, aflată la cea de-a 31-a ediție, este organizată de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu susținerea altor instituții ale Uniunii Europene, a Centre for European Legal Studies și a societății internaționale de avocatură Clifford Chance.

La ediția din 2026 au luat parte 15 echipe din universități europene, iar participanții au fost antrenați în simularea procedurilor în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Concursul a fost jurizat de judecători și avocați generali ai Curții și ai Tribunalului Uniunii Europene, precum și de alți specialiști de marcă în drept european.

Delegația Republicii Moldova a fost formată din:

  • Sergiu Băieșu, prof. univ. dr., decan
  • Gavrilenco Natalia, prodecan
  • Bancu Cristina, lector universitar

Și un grup de 6 studenți:

  • Vasile Pleșca
  • Mădălina Sîlnic
  • Tatiana Masnic
  • Oana Crețu
  • Marinela Neamțu
  • Cătălina Caraman

Vizita, realizată cu suportul proiectului EUISP, implementat de GIZ Moldova și finanțat de Guvernul Germaniei, a inclus întâlniri instituționale, activități academice, participarea la prelegeri și procese simulate, precum și interacțiuni directe cu studenți și cadre didactice din cadrul universității gazdă.

Published Вторник мая 5th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Managerii Universității de Stat din Moldova — vizită de lucru la Universitatea din București

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara și prorectorul Igor Șarov au avut o întrevedere cu rectorul Universității din București, Marian Preda, în cadrul căreia...

Universitatea de Stat din Moldova — una dintre cele 18 instituții de învățământ superior din lume participante la vizita de studiu de la Santiago de Compostela

Decanul Facultății de Istorie și Filosofie, Igor Bercu, împreună cu dr. hab. Valentin Constantinov, cercetător în cadrul Institutului de Istorie, efectuează o vizită de studiu la...

DRRM — deschis spre susținerea a noi proiecte academice

Rectorul USM, Otilia Dandara și prorectorul Igor Șarov, aflați într-o vizită oficială în România, au avut astăzi, 23 aprilie, o întrevedere cu directorul general cu atribuții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved