Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Franței în Republica Moldova, Excelența Sa Dominique Waag, în cadrul căreia au fost discutate noile perspective de cooperare academică dintre instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova și Franța. La întrevedere au participat și prorectorul pentru relații internaționale, Veaceslav Kulcițki, coordonatoarea Filierei Francofone a Facultății de Drept, Vitalina Bahneanu, și Consilierul politic al Ambasadei Franței în Republica Moldova, Myriam Galland.

Unul dintre subiecte a vizat dezvoltarea programului de master cu diplomă triplă, realizat în parteneriat între Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne și Universitatea din București. Programul este destinat studenților Facultății de Drept și este axat pe problematica dreptului internațional și a dreptului european, în contextul necesității formării specialiștilor pentru sistemul juridic național și al procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. 

Tot astăzi, au fost abordate și oportunitățile de extindere a mobilităților academice prin programul Erasmus+, fiind evidențiată importanța consolidării și dezvoltării continue a colaborării dintre instituțiile partenere. În acest context, în luna mai, un profesor de la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne va efectua o vizită la USM, unde va susține cursuri pentru studenți.

La final, părțile au stabilit că începând cu 01 septembrie, la USM va fi creat un birou responsabil de coordonarea programelor comune de licență și master, cu scopul de a eficientiza gestionarea proiectelor academice internaționale și de a facilita cooperarea dintre universitățile partenere.

Published Понедельник мая 11th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova: unde-s mulți și buni, puterea crește

Sesiunea de admitere 2020 la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova este diferită în acest an și ca formă...

Determinarea motivațională pentru a alege Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM

Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova te invită să-ți urmezi visul și să-ți valorifici potențialul! În prezent, chimia este una...

Studenții USM, despre mobilitatea academică la Universitatea din Geneva

Programul de schimb academic cu Universitatea din Geneva funcționează la USM din anul 2006 și este lansat ca urmare a încheierii Acordului de colaborare cu instituția...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved