Anul acesta, Universitatea de Stat din Moldova și spațiul academic de peste Prut marchează două momente aniversare de referință: 80 de ani de la fondarea USM și 100 de ani de învățământ românesc în Basarabia. 

În acest context, echipa managerială a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, reprezentată de rectorul Liviu-George Maha și prorectorul Lilian Niacșu, a avut ieri, 11 mai, o întrevedere cu rectorul USM, Otilia Dandara și prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriate, Igor Șarov. În cadrul întâlnirii au fost discutate noi perspective de colaborare instituțională, inclusiv inițiative dedicate celebrării acestor aniversări.

Discuțiile s-au concentrat pe dezvoltarea unor proiecte comune menite să consolideze cooperarea academică în domenii de interes reciproc — de la mobilități pentru studenți și cadre didactice până la cercetare științifică avansată. Totodată, inițiativele propuse urmăresc crearea unui spațiu educațional interconectat, capabil să valorifice potențialul academic și științific al ambelor instituții.

Published Вторник мая 12th, 2026

Объявления и пресс-релизы

Tinerii cercetători ai USM – premiați cu medalii de aur la ICE-USV 2026

Universitatea de Stat din Moldova a obținut rezultate remarcabile în cadrul Târgului Internațional de Inventică și Educație Creativă pentru Tineret ICE-USV 2026, desfășurat la Suceava, România...

Peste 60 de participanți au absolvit Programul de Microcalificare „Multimedia Design” organizat de USM

Începutul lunii iunie vine cu vești frumoase pentru participanții la programele de formare continuă ale USM. Peste 60 de beneficiari ai Programului de Microcalificare „Multimedia Design”...

O nouă activitate de instruire organizată de Școala de Administrație Publică a USM: Cursul „Evaluarea programelor publice”

A început cursul de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved