În data de 20 mai 2026, a avut loc evenimentul oficial de lansare a Apelului și a paginii web a Conferinței științifice internaționale „Integrare prin Cercetare și Inovare” (IRI 2026), dedicată Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare și aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova. Conferința se va desfășura în perioada 9–10 noiembrie 2026 și reprezintă una dintre cele mai importante manifestări academice organizate de instituție în anul jubiliar. 

Evenimentul a fost organizat de Departamentul Cercetare și Inovare al USM și a reunit reprezentanți ai conducerii universitare, decani, prodecani, directori ai institutelor și centrelor de cercetare, secretari științifici, moderatori ai secțiunilor și atelierelor științifice, precum și alte cadre științifico-didactice și administrative implicate în organizarea și desfășurarea conferinței. 

În deschiderea reuniunii au adresat mesaje de salut și susținere Prorectorul pentru activitate științifică, membru corespondent al AȘM, doctor habilitat, profesor universitar, Laurenția Ungureanu și directorul Departamentului Cercetare și Inovare, doctor, conferențiar universitar, Veronica Prisăcaru, care au evidențiat importanța strategică a conferinței IRI 2026 pentru consolidarea vizibilității cercetării universitare, promovarea dialogului interdisciplinar și dezvoltarea cooperării științifice internaționale. 

În cadrul evenimentului șefa Secției Promovare și Protecția Rezultatelor Științifice al  Departamentului Cercetare și Inovare, doctor, conferențiar cercetător, Carolina Țurcanu a prezentat principalele obiective ale conferinței, structura organizatorică, condițiile de participare și calendarul etapelor de înregistrare, evaluare și publicare a lucrărilor științifice. Totodată, participanții au fost familiarizați cu funcționalitățile paginii web oficiale a conferinței – https://iri.usm.md/ – destinată procesului de înregistrare, gestionării conturilor participanților și încărcării rezumatelor și articolelor științifice. 

Instructajul tehnic și discuțiile aplicative privind utilizarea platformei electronice, modalitatea de înregistrare și gestionarea procesului editorial au fost realizate în baza prezentării susținute de Vitalie Țurcanu, programator software, membru al comitetului organizatoric al conferinței. 

Conferința științifică internațională „Integrare prin Cercetare și Inovare” (IRI 2026) își propune să reunească cercetători, cadre didactice universitare, doctoranzi și experți din țară și din străinătate, oferind o platformă academică de înalt nivel pentru diseminarea rezultatelor cercetării, promovarea inovării și consolidarea parteneriatelor științifice internaționale.  

Published Четверг мая 21st, 2026

Объявления и пресс-релизы

Extinderea termenului de prezentare a expresiilor de interes din 02.07.2026 Servicii de elaborare a documentației de proiect pentru reconstrucția căminului studențesc nr. 7 din str. Aerodromului, nr. 11, mun. Chișinău Nr. Referință : MD-STATEUNI-553393-CS

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI Extinderea termenului de prezentare a expresiilor de interes din 02.07.2026 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA Republica Moldova Proiectul „Învățământul Superior din...

Universitatea de Stat din Moldova, prezentă la Reuniunea finală a Comitetului de pilotaj al proiectului FEF-R „Cooperarea universitară franco-moldavă”

La 30 iunie 2026, în incinta Hotelului Mimi din Chișinău, s-a desfășurat Reuniunea finală a Comitetului de pilotaj al proiectului FEF-R „Cooperarea universitară franco-moldavă”, eveniment dedicat...

A demarat cursul „Management strategic”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în colaborare cu ADR Chișinău

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova își continuă misiunea de consolidare a capacităților instituționale din sectorul public prin dezvoltarea unor parteneriate...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved