Reprezentanți ai comunității academice a USM au participat la sesiunea de informare cu tema: „Cum să scrii o propunere competitivă pentru finanțare individuală a cercetării din fondurile europene”, susținută de Irina Nicorici, coordonator tematic pilonul I: «Excelență științifică», Oficiul Național „Orizont Europa” a Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare.

Evenimentul a reunit cercetători și doctoranzi ai USM interesați de oportunitățile de finanțare oferite de programele europene și de dezvoltarea competențelor necesare pentru elaborarea unor proiecte de cercetare. În cadrul sesiunii, participanții au fost familiarizați cu cerințele și specificul programelor europene de finanțare, structura unei propuneri de proiect, precum și cu practicile de redactare a aplicațiilor pentru granturi individuale.

Sesiunea a constituit o platformă utilă de informare, instruire și schimb de experiență, contribuind la consolidarea capacităților comunității academice a USM de a participa activ în proiecte europene de cercetare și de a elabora aplicații competitive pentru programele de finanțare din cadrul Programului UE ORIZONT EUROPA.

Evenimentul a beneficiat de sprijinul Școlii Doctorale Științe Juridice și Economice și al Departamentului Studii Doctorale și Postdoctorale.

Published Пятница мая 22nd, 2026

Объявления и пресс-релизы

Studenții Universității de Stat din Moldova au participat la forumul minților tinere — Simpozionul Internațional pentru Studenți și Tineri Cercetători „InterCulturalia”

Aflat la cea de-a VIII-a ediție, „InterCulturalia” a reunit peste 200 de tineri din România, Franța, Maroc, Spania, Italia și Canada, printre care s-au regăsit și...

„Proiect pilot de elaborare și implementare a unei tehnologii accesibile de obținere a biomasei algale utilizată pentru nutriția peștilor”

În cadrul proiectului „Proiect pilot de elaborare și implementare a unei tehnologii accesibile de obținere a biomasei algale utilizată pentru nutriția peștilor”, Algae4FishRo-Md, cod ROMD00586, început la...

Ceremonia de absolvire a programelor de recalificare profesională în domeniul Științe ale Educației

În 02-03 aprilie 2026 a avut loc ceremonia de înmânare a certificatelor de recalificare profesională la 10 specialități din domeniul Științe ale Educației, Formarea profesorilor: Istorie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved